Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Metoda cianurării nu este singura posibilă la Roșia Montană. Ce spune un expert despre adevărurile ascunse ale proiectului

Publicat in Press Alert, miercuri 18 septembrie 2013 ·

Urmările exploatării de la Roșia Montană vor fi catastrofale pentru mediu și pentru oamenii care locuiesc aici, dacă se va merge pe varianta propusă de Roșia Montană Gold Corporation. Asta, dar și alte aspecte legate de acest proiect controversat, a declarat Ștefan Marincea, directorul general al Institutului Geologic al României, într-un interviu acordat selectnews.ro. La fel ca alți specialiști, acesta a arătat, în primul rând, riscurile exploatării prin cianurare. “Principalul risc al proiectatei exploatări a Au (aur) și Ag (argint) de la Rosia Montană este cel de mediu, legat în principal de uriașul bazin de decantare a șlamului cianurat prevăzut în proiect. Proiectul prezentat de Roșia Montană Gold Corporation (menționată în cele ce urmează ca RMGC) nu își propune să cianureze un concentrat de minereu, ca în majoritatea proiectelor de acest tip care se derulează în lume sau ca în proiectele similare din Europa (Finlanda, Suedia), ci întreaga masă minieră. Consecința acestui procedeu va fi producerea unei cantități uriașe de șlam cianurat: între 214.905.000 și 256 926 000 tone. Un iaz (bazin) de decantare cu o suprafață de 363 de hectare, dintre care 45 de hectare sub apă, va prelua toată această cantitate de șlam, care va fi reținută de un baraj cu înălțime de 188 metri și lungime de circa 600 de metri, construit pe cursul Văii Corna. Valea Corna este o vale activă, alimentată de izvoare chiar pe amplasamentul viitorului iaz de decantare, afectată de fisuri din sistemul faliei Cornei”, a spus Marincea. Acesta a enumerat apoi riscurile de mediu. “Riscul alunecărilor de teren (o „desprindere” poate fi clar observată pe versantul estic al văii); prezența unui număr mai mare de falii decât cel figurat în studiul RMGC; permeabilitatea mare a versantului stâng al văii, care conține gresii, și nu «formațiuni argiloase» după cum susține proiectul. Riscul de c

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 23 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 49 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°