Galeriile de artă sucevene, cu program permanent de expunere, prezintă pe simeze, în miez de octombrie, câteva expoziţii care merită atenţia publicului vizitator.
Expoziţia de caricatură militantă cu titlul „După noi potopul - Roşia Montană”
Muzeul de Istorie Suceava etalează expoziţia de caricatură militantă cu titlul provocator „După noi potopul - Roşia Montană”, realizată de graficianul satiric Doru Ghiocel Olaş.
Expoziţia graficianului sucevean este, prin forma de protest soft a caricaturii, un semnal de sănătate civică locală într-un moment în care clasa politică face fandări în faţa unor situaţii revoltătoare.
Având ca temă majoră (cu variaţiuni) situaţia de la Roşia Montană, dar şi alte câteva evenimente din actualitate, caricaturile, cu text explicit, nu fac decât să ne amintească faptul că rolul şi rostul caricaturii este de a-i face pe oameni să zâmbească şi să gândească. Expoziţia constituie un eveniment vizual de impact menit să-i determine pe vizitatori să ia atitudine.
Expoziţia Taberei de la Pătrăuţi, la Galeria „Bucovina”
Galeria „Bucovina”,din incinta Palatului Administrativ, prezintă o parte din lucrările realizate de artiştii participanţi la Tabăra de pictură Pătrăuţi, tabără organizată în intervalul 5-17 august, de Consiliul Judeţean Suceava şi Muzeul Bucovinei, în parteneriat cu Uniunea Artiştilor Plastici - Filiala Suceava.
Este vorba de lucrări semnate de artiştii plastici Dumitru D. Bostan, Cătălin Alexandru Chifan, Oana Chinchişan, Anton Costîn, Ioan Coţofan, Ion Grigore, Oana Ruxandra Hrişcă, Niculai Moroşan, Viorica-Ana Moruz, Mihai Pînzaru PIM, Puşa Pîslaru Ionescu, Lucia Puşcaşu, Dumitru Rusu, Camelia Rusu Sadovei, Anghel Vasile Siminiuc, Liviu Suhar şi Constantin Ungureanu BOX.
„Mirajul naturii”, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava
Galeria de Artă „Ion Irimescu”