Primarul Sucevei a declarat că aproximativ două mii de persoane din totalul de 6.600 care pot beneficia de ajutoarele de la UE constând în făină, mălai, zahăr, paste făinoase, lapte praf şi biscuiţi nu s-au prezentat pentru a-şi ridica aceste pachete, astfel că municipalitatea va relua acţiunea de distribuire, mai ales că, în cazul făinii, se apropie termenul de expirare a valabilităţii. De asemenea, acesta a precizat că o parte din pachetele care nu au fost ridicate au fost duse acasă la beneficiari, dar o mare parte dintre sucevenii cărora li se adresează acest program social, în special şomeri, nu au fost găsiţi la domiciliu. (Mediafax)