Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bozovici s-a făcut băiat bun!

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 6 martie 2009 ·

Rapidiştii exultă: despărţirea de Pierre Boya l-a cuminţit pe Vladimir Bozovici, care a fost cel mai bun de pe teren la Bistriţa

Vladimir Bozovici plînge după Pierre Boya, dar şefii din Giuleşti sînt fericiţi că transferul camerunezului în Franţa a rupt relaţia dintre cei doi! Explicaţia? "Abia acum va da Bozo randamentul maxim, fiincă a scăpat de influenţa negativă pe care Boya o avea asupra lui!", cred conducătorii.

Cei doi au fost transferaţi la Rapid în acelaşi timp, în vara lui 2007, fundaşul stînga de la OFK Belgrad, iar atacantul, de la Partizan.

Se ştiau deja din Serbia, dar la Bucureşti s-au împrietenit şi mai tare şi au fost implicaţi de cîteva ori în scandaluri de pe urma cărora s-au ales cu amenzi din partea clubului ori a poliţiei. Boya chiar cu dosar penal, după ce a fost depistat conducînd beat în judeţul Argeş, acum un an!

"Boya îl strică"

Rapidiştii sînt convinşi că africanul era capul răutăţilor: "Bozo e genul «băiat de la ţară», cuminte, în banca lui, dar avea o admiraţie fantastică pentru Pierre. Îl vedea p-ăla descurcăreţ, petrecăreţ şi îl urma orbeşte! Aşa au ajuns să fie parteneri de petreceri. E bine că s-a spart gaşca, fiindcă Vladimir nici n-o să mai iasă din casă!".

Muntenegreanul şi camerunezul erau priviţi diferit şi de coechipieri. "Bozo e superbăiat, pe cînd Boya era singurul nesimţit dintre străinii care au venit la noi! Sfida pe toată lumea, iar la antrenamente trebuia să te fereşti de el, că altfel riscai să-ţi rupă picioarele!".

Fundaşul coordonator

Conform cifrelor, Bozovici a făcut la Bistriţa cel mai bun meci al lui din actualul sezon! Deşi a jucat fundaş stînga, muntenegreanul a fost cel care a condus atacurile Rapidului şi a blocat cel mai des contrele ardelenilor.

98 de mingi a jucat Bozovici la Bistriţa, cu 22 mai multe decît Costin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum 31 minute
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum o ora
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

UPDATE - Dolj - Grav accident în localitatea Sadova / Un bărbat de 75 de ani a murit şi cinci persoane sunt rănite / Accidentul, produs de bărbatul de 75 de ani - FOTO

News.ro acum 48 minute
O persoană a murit şi cinci au fost rănite, joi, în urma unui accident produs în loclaitatea Sadova, din judeţul Dolj. UPDATE: Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au stabilit cum s-a petrecut accidentul rutier. ”Un autoturism

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Parcul Cișmigiu nu va mai arăta la fel. Celebrele bănci au dispărut. Nicușor Dan: „Schimbăm mobilierul”

Ziare.com acum 38 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă schimbarea mobilierului din Parcul Cişmigiu. Până la recondiționarea băncilor vechi, istorice, va fi amplasat mobilier temporar, precizează edilul general al municipiului București. „Schimbăm mobilierul urban

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum 38 minute
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, cu o valoare totală de 9,4 miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
CEC Bank a finanţat în ultimii 17 ani peste 3.000 proiecte investiţionale din fonduri europene, a declarat Ramona Ivan, Director Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale în cadrul CEC Bank, cu ocazia Zilei Europei. De la demararea Exerciţiu

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

15°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

14°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°