Spionajul la moldoveni Colonelul Cuza îl taie pe şeful de post cu privirea. Să tacă. Dacă în postul de poliţie se află un proaspăt colonel şi patru tablagii, cine hotărăşte ce e de făcut într-un caz dificil?

– Trebuie să găsim o soluţie, spune colonelul. Băi, ăsta, ziaristul pulii mele, nu mai are nimeni telefon pe lângă tine? Sunăm la un vecin s-o cheme pe mă-ta sau la cine vrei tu să te lauzi că te-ai transferat la secţia penală, la scris cu cuiul pe pereţi.

– Ăla e singurul telefon de pe stradă, cu derivaţie la socrii mei şi la agronom. Şi oricum n-aş suna la ora asta. E trecut de zece, oamenii dorm.

– Dă telefon în altă parte. La ziar, la vreun frate, la duhovnicul tău, la amantă... Hai, hotărăşte-te, că-ţi trece puşcăria.

– Domnule locotenent-colonel, renunţ la acest drept. Declar că vreau să renunţ la telefon. Domnul sergent-major e din sat cu mine, poate s-o anunţe el pe soţia mea. Dar cred că deja ştie. Ştiu tot satul, toată comuna.

– Bine, tăticule. Dacă aşa vrei tu, gata cu telefonul. Dar îmi dai scris.

– Declar în scris. Daţi-mi pix şi hârtie. Sau un cui.

– Aşa, aşa, râde colonelul. Spune repede toate poantele care le mai ai în tine, varsă tot, că la bulău n-o să ai ce face cu ele. Te cazăm frumos într-un apartament de 40 de paturi, foarte răcoros, păpică îţi dăm, hăinuţe cu dunguţe, te şi păzim să nu te fure studentele din Copou... Curul ţi-l păzeşti singur, tăticule. Altă treabă n-o să ai. Ce maşină aveţi? – se întoarce el spre poliţişti.

– N-avem. Avem una, Dacia mea, dar e programată noaptea asta la o pândă în comun cu băieţii de la Răducăneni.

– Opriţi una la şosea, că doar n-o să-l duc eu cu maşina mea pe domnul la pârnaie. O tăiaţi urgent la Iaşi, îl predaţi la Inspectorat. Hai, executarea!

Le-a facut semn lui Milică şi lânosului să se ducă