Ani buni, înainte de criză, am avut iluzia unei creşteri a nivelului de trai. Fiindcă am consumat mai mult decât am produs. Achităm acum nota de plată. Iar o soluţie bună nu poate să vină decât dintr-o altă ecuaţie economică, în care venitul să fie legat de competiţia muncii.
E cert: pieţele au greşit. Criza a împuţinat şi a scumpit banii într-un moment în care, în toată lumea, nevoia de bani pentru dezvoltare durabilă crescuse imens. Tot mai multe ţări aveau nevoie de noi companii, de drumuri, de apă, de canalizări, de autostrăzi, de infrastructură energetică, de dezvoltări industriale şi multe altele. Dar nicăieri şi niciodată, nici măcar în acei ani de boom de dinaintea crizei, banii nu au venit după nevoi.
Numai că, la un moment dat, iluziile au luat-o prea mult înaintea realităţilor. Băncile, instituţiile financiare, companiile de servicii au început să-şi imagineze că din speculaţii pot fi scoşi mai mulţi bani decât din muncă şi din economisire. Şi au apăsat puternic pe această pedală. Deznodământul: criza care ne-a lovit.
Ce ne-a adus criza? PIB-ul şi-a impus tendinţa către creşteri negative, inflaţia a reînceput să se joace cu nervii noştri, productivitatea a scăzut, exporturile s-au redus dramatic. Recesiunea s-a instaurat în România. Toate au făcut să crească zona sărăciei. Dar întâi şi întâi sărăcia e lovită de restrângerea investiţiilor. Dintotdeauna investiţiile în scădere au lovit zonele de sărăcie. Istoria ne-a învăţat că, atunci când investitorii se împuţinează, populaţia săracă este cea dintâi care suferă.
Ieşirea din recesiune nu va veni decât de la un PIB cu structură nouă, încorporând valori adăugate, care să exprime competitivitate, profit, orientare spre piaţă.
Fără îndoială, mai mult PIB ar însemna mai multe valori adăugate. Dar un nivel mai ridicat al Produsului Intern Brut,