Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) are nevoie de 200.000 dolari pentru construcţia motorului rachetă Executor, care trebuie realizat şi testat până în vara acestui an. Motorul va fi folosit pentru echiparea avionului supersonic IAR-111 pentru competiţia Google Lunar X Prize, relatează Mediafax.
Astfel, între 2012 şi 2025, ARCA va desfăşura un program care are ca scop dezvoltarea domeniului aerospaţial naţional, se arată într-un comunicat de presă al organizaţiei. Asociaţia îşi propune să lanseze un vehicul spaţial capabil să plaseze pe orbită sateliţi de peste 2,5 tone, până în 2022, şi să lanseze un cosmonaut român, până în 2025.
"În prezent, statul român oferă zeci de milioane de euro anual agenţiilor guvernamentale pentru susţinerea acestui domeniu, deşi rezultatele practice sunt aproape inexistente. Acest program vine pe un trend mondial de reducere drastică a sprijinului pe care statele lumii îl acordă agenţiilor guvernamentale, inclusiv NASA, din cauza performanţelor nesatisfăcătoare şi orientarea către sprijinirea iniţiativelor private, precum SpaceX, Orbital sau Virgin Galactic", se spune în comunicat.
Astfel, după ce se va realiza şi se va testa motorul rachetă Executor, el va fi integrat în avionul IAR-111. Primul zbor al avionului va avea loc în primăvara lui 2013.
Pentru transportul rachetei Haas la altitudinea de lansare, ARCA dezvoltă avionul supersonic de transport IAR-111 Excelsior. Astfel, IAR 111 va deveni primul avion supersonic românesc şi va fi utilizat şi pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru turismul spaţial.
Motorul Executor va echipa atât avionul supersonic IAR-111, cât şi rachetele Haas II, pentru competiţia Google Lunar X Prize. ARCA vrea să înceapă testele avonului IAR-111 în 2012, pentru ca, în 2014, să încerce lansarea rachetei Haas II, pentru competiţia Google Lunar X Prize, ce