Astmul bronşic este o maladie respiratorie cronică, a cărei frecvenţă este în creştere pe plan mondial şi care afectează predilect copiii şi adolescenţii.
În prezent, incidenţa globală a acestei boli este de 4%-7%, dar se consideră că 10% dintre copii au făcut unul sau mai multe accese de astm.
Astmul se caracterizează printr-o inflamaţie cronică a căilor aeriene, cu hiperreactivitate la diverşi stimuli, ceea ce determină îngustarea căilor respiratorii, care cedează spontan sau prin tratament. Factorii declanşatori sunt de natură diferită: alergeni, infecţii respiratorii, iritanţi, efort fizic, factori psihoemoţionali, stress, aer rece.
Unii bolnavii prezintă simptome clinice permanente, în diferite grade: tuse, dispnee de efort, wheezing (respiraţie şuierătoare). Alţii sunt asimptomatici în afara crizelor.
Crizele de astm bronşic reprezintă aspectul clinic cel mai important al bolii. Ele apar intermitent, sunt impresionante, uneori dramatice pentru bolnav, familie, prieteni şi impun intervenţie rapidă. De aceea, este bine să cunoştem semnele premergătoare unui acces de astm, dacă suntem bolnav sau avem printre cei apropiaţi un pacient cu acest diagnostic.
Unele semne se instalează cu mai mult timp (ore, zile) înainte de declanşarea crizei. Astfel, bolnavii au frecvent accese nocturne de tuse, care îi trezesc din somn. Ei prezintă dispnee (respiraţie dificilă) şi tuse la eforturi fizice din ce în ce mai mici, fie că este vorba exerciţii sportive sau activităţi gospodăreşti ori profesionale. Sunt obosiţi, slăbiţi, iar starea lor psihică se modifică, devenind morocănoşi, iritabili, cu o dispoziţie proastă, prezentând frecvent tulburări de somn. Copiii sunt neatenţi, nervoşi, cu o scăzută capacitate de concentrare la lecţii. De asemenea, pacienţii simt nevoia să folosească mai des decât de obicei
