Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jimi Hendrix s-a ascuns în Hawaii ca să nu fie ucis?

Publicat in Click, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

La 18 septembrie 1970, vestea că Jimi Hendrix ar fi murit la Londra a provocat un seism mediatic. Fanii lui au refuzat să creadă că nu mai este, ba chiar au lansat ipoteza şocantă că s-ar ascunde în Hawaii.

Oficial s-a spus că celebrul muzician Jimi Hendrix s-ar fi înecat cu propria vomă şi ar fi murit la numai 27 de ani, într-un hotel din Londra. În realitate, circumstanţele dis­pariţiei sale au rămas neelucidate până astăzi.

Milioane de oameni din întreaga lume cred că nu a murit, că s-a ascuns după ce managerul său, Michael Jeffrey, ar fi încercat să-l omoare forţându-l să înghită pilule şi alcool. Se spune că acesta ar fi încercat să se răzbune pe el pentru că îl anunţase că îşi căuta un alt manager. Cei care cred că Hendrix nu avea cum să moară aşa de tânăr, fiindcă era un om puternic, mizează pe ipoteza că muzicianul ar fi fost atât de speriat de tentativa de omor, încât a preferat să se ascundă pentru totdeauna.

Astăzi, Jimi Hendrix ar avea peste 70 de ani şi ar putea trăi retras, departe de ochii publicului, din banii cuveniţi din drepturile de autor. Pentru că nu a apucat să lase un testament, averea estimată la peste 200 de milioane $ i-a revenit tatălui său, Allen. În 2003 acesta a reuşit să intre inclusiv în posesia imperiului imobiliar deţinut de Jimi şi evaluat la peste 80 de milioane $. O parte din aceşti bani i-ar fi revenit fiicei adoptate de Al, Jane. Tranzacţia însă ar fi fost făcută la îndemnul misterios al unei persoane din Hawaii. De aici reporterii de investigaţii americani au pornit în ancheta lor privind dispariţia suspectă a starului.

Cel mai mare chitarist al tuturor timpurilor

Pe numele adevărat James Marshall Hendrix, Jimi Hendrix s-a născut la 27 noiembrie 1942, în Seattle. Tatăl său, James Allen Hendrix, a divorţat de mama lui, Lucille, care avea strămoşi indieni Cherokee, iar viitorul muzician a fo

Articolul in Click >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 51 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 31 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 37 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 53 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 40 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°