O credinta destul de bine inradacinata atribuie celor cazuti in patima betiei un noroc cu totul special, care ii scapa de mai toate necazurile. Si mai ales de incidentele fizice. Datorita, probabil, faptului ca trupul e ceva mai moale decat in starea sa naturala, din cauza anihilarii reflexelor, cazaturile celor bauti sunt uneori fara repercusiuni grave. Pe de alta parte, omul treaz, fie aflat la volan, fie simplu pieton, devine prudent si prevenitor cand vede pe cineva impleticindu-se in fata lui, dar cel scapat de pericol nu are nici un merit. A vorbi despre existenta unui Dumnezeu al betivilor, a insista asupra imunitatii celor cu mintea intunecata de aburii alcoolului ar insemna sa ignoram o lunga si sinistra lista a pierderilor de vieti omenesti, in ritm mai accelerat ori mai lent, de pe urma consumului excesiv de spirtoase. Nu vreau sa fac insa nici cronica neagra a soselei si nici o analiza a frecventei unor maladii cu punct de plecare in consumul excesiv de alcool care, stim de la televizor, dauneaza grav sanatatii.

Prejudecata privitoare la omul scapat de toate grijile si ferit de riscuri de indata ce a scapat la butoi, nascuta mai degraba din cazuri cu totul intamplatoare, este insotita de o imagine excesiv de binevoitoare a individului abtiguit. Cetateanul turmentat a devenit in ochii celor mai multi dintre noi singurul personaj pozitiv din cea mai faimoasa comedie a lui Caragiale, in ciuda faptului ca incurca borcanele (si paharele) si isi ineaca bunele intentii si nehotararea in diverse licori amestecate. Fata de politicienii corupti si cupizi, imorali si cinici printre care se invarte (sau se impleticeste), el pare un individ onest si dezinteresat, chiar daca trasatura sa fundamentala este iresponsabilitatea. Imi vine in minte o alta creatie literara, nu de talia Scrisorii pierdute, o schita de-a lui Bratescu-Voinesti in care doi functionari p