Aici e cheia: simtul comun sau bunul simt face totdeauna apel la optiunea, la solutia impartasita si de ceilalti. La masura comuna, care sa nu lezeze pe altii. O prietena imi trimite niste reflectii amare despre decesul unui prieten comun, Bunul Simt. Textul acesta circula, timid, pe internet, si-l trimit unii-altora oamenii discreti, anuntind disparitia unei lumi, a unui mod de viata. Nu contine nimic spectaculos, nimic care sa socheze sau sa induca teama de un pericol iminent, se infatiseaza ca un flacau tomnatec care nu a cunoscut bine viata si are ticurile unui timid care se teme sa nu inoportuneze. Un ins care traia dupa precepte desuete („Lumea e a celor care se trezesc dimineata", „Nu consuma mai mult decit ai", „Nu astepta totul de la ceilalti") si care afisa o imagine de individ normal, nu putea sa nu piarda treptat din cota sa sociala - si asa scazuta - si a inceput sa fie discreditat pentru ineficienta sa. Cum sa pretinzi bune maniere si respect pentru ceilalti, cind aceste comportamente s-au dovedit total neagreate de „masele largi"? Cum sa reclami o atitudine atit de simplista, ca oprirea si condamnarea hotului care ti-a patruns in casa, cind si el are drepturi si te poate incrimina pentru rele tratamente sau chiar de atentat la integritatea lui fizica si morala? Ai tu, individ de rind, dreptul sa stirbesti imaginea de onorabilitatea a hotului sau turnatorului? Defazat si derutat de ce-i in jur - de zgomote care provoaca aproape durere, de racnete guturale, gesturi obscene, violente si interventii publice ce frizeaza patologicul - pe mine acest lamento m-a atins. Am trimis show-ul si altora, fara sa sper insa la coagularea unui reactii publice. Cei ce ar putea-o initia nu au cuvint si nici forta sa-l impuna. Lumea oamenilor care citesc si mediteaza nu se interfereaza cu lumea mitocaniei din spatiul public, din cimpul politic si nici cu galeriile de pe mi