În timp ce instituţiile financiare internaţionale prevăd încă un an de recesiune pentru Grecia, ţara dă semne că se cufundă în cea mai gravă criză socială pe care a traversat-o de la sfârşitul răboiului civil până astăzi. O societate epuizată,în care psihozele se răspândesc mai repede decât virozele de sezon şi în care rata sinuciderilor depăşeşte orice recorduri întâlnite în alte ţări ale Europei.

În deceniile ce au urmat dictaturii coloneilor şi integrării în Uniunea Europeană, în 1981,Grecia a reuşit să se deperiferizeze. Clivajul tradiţional dintre nordul industrial,prosper şi sudul înapoiat şi sărac,care segregase cândva Europa, părea acum depăşit.

Statul balcanic pauper, de odinioară, cu o populaţie rurală covârşitoare,ce supravieţuia cu ajutorul banilor trimişi acasă de către imigranţii plecaţi să muncească în Statele Unite sau mormanul de ruine fumegânde, rămase în urma războiului civil, ţineau acum de istorie.

Datorită politicii de coeziune promovate de UE, a fondurilor destinate reducerii decalajelor economice din cadrul Uniunii,se născuse o nouă Grecie prosperă, mult mai ancorată în lumea occidentală. În anii ’90,când cea mai mare parte a spaţiului ex-iugoslav era sinonimă cu gropile comune, cu epurarea etnică şi cu masacrele, când noi şi bulgarii păşeam pe nisipurile mişcătoare ale unei tranziţii complicate şi confuze tranziţie jalonată de violenţă stradală şi de prăbuşiri dramatice ale economiei, Grecia era un pilon de stabilitate şi de lumină în Balcani.

În anii 2000, grecii erau nerăbdători să atingă Vestul- salariile au crescut constant, s-au construit autostrăzi, oraşele şi satele au căpătat o faţă nouă. Atena a devenit o metropolă sofisticată şi vibrantă, case albe, mari şi ansambluri rezidenţiale luxoase, cu aspect mediteranean,au împânzit ţara.

Criza i-a trimis brusc pe greci înapoi la peri