Orice activitate extraparlamentară care aduce unui eurodeputat mai mult de 5.000 de euro pe an va trebui declarată la Bruxelles. Noul cod de conduită al aleşilor europeni a fost votat în regim de urgenţă după scandalul "Mită contra amendamente". Anchetele în cazul celor trei europarlamentari implicaţi sunt în desfăşurare.
Totul la vedere: cadouri, bilete de avion, drepturi de autor, cursuri universitare. Banii din orice activitate extraparlamentară care aduce euroalesului mai mult de 5.000 de euro pe an va trebui declarată la Bruxelles, scrie în noul cod de conduită al eurodeputaţilor aprobat ieri.
Cadourile în valoare mai mare de 150 de euro trebuie raportate la Parlamentul European în 30 de zile de la data la care au fost primite. Toate activităţile care pot plasa euroalesul în situaţie de conflict de interese trebuie interceptate din timp şi spuse în faţa colegilor.
Noul cod de conduită a fost adoptat în regim de urgenţă după scandalul „Mită contra amendamente", din primăvara acestui an, când trei euroaleşi - românul Adrian Severin, austriacul Ernest Strasser şi slovenul Zoran Thaler - au fost filmaţi de jurnaliştii de la „The Sunday Times", care au pretins că sunt lobbyişti şi le-au oferit deputaţilor sume importante de bani pentru a schimba anumite legi europene. Codul se va aplica de la 1 ianuarie 2012.
„Provocare, provocare"
După opt luni de la scandal, Parlamentul European nu are un rezultat al anchetei interne şi aşteaptă ca Oficiul European de Luptă Antifraudă să vină cu concluzii. Între timp, autorităţile judiciare naţionale au preluat cazurile. Austriecii au avansat şi deja au extins cercetările şi acuzarea pentru europarlamentarul austriac implicat în scandal. Adrian Severin şi-a pierdut imunitatea şi este cercetat, din 22 iulie de DNA, pentru luare de mită şi trafic de influenţă.
Dosarele euroalesului