Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicolae Mavrodin, "ortacul" de litoral al lui Miron Cozma, îmbogăţit din UTC şi din Revoluţie

Publicat in Adevarul, luni 29 august 2011 · ·

O clădire evaluată la şase milioane de euro şi fonduri de 100.000 de euro, au încăput pe mâna unui pretins revoluţionar, membru PSD şi preşedinte al unei fundaţii prin care îşi asigură luxul. Nicolae Mavrodin, revoluţionarul care a leşinat teatral la Ziua Marinei, în braţele lui Miron Cozma, trăieşte în lux tocând averea „moştenită” de la UTC.

O clădire din centrul Capitalei şi o sumă de aproape 100.000 de euro, bani aparţinând Comitetului Central al Uniunii Tineretului Comunist ( CC al UTC) au intrat în 2007 în patrimoniul unei fundaţii din Constanţa conduse de Nicolae Mavrodin (37 de ani), un revoluţionar, în prezent membru al PSD. Transferul a fost posibil după ce Mavrodin a fost susţinut de mai multe iniţiative legislative aparţinând unor actuali colegi de partid.

Constănţeanul a ridicat personal banii şi i-a cheltuit după cum a poftit. Şi-a luat o maşină de teren de 45.000 de euro, şi-a acordat prime salariale de 130.000 de lei (30.000 euro), a cheltuit mii de euro prin supermarketuri şi prin magazine de materiale de construcţii. Clădirea primită, fostul sediu CC al UTC, a fost scoasă la vânzare, lucru care i-a mai adus alte 275.000 de euro dintr-un avans încasat. Suma cerută pentru imobil e de şase milioane de euro.

Mavrodin, literă de lege

Pentru a pune mâna pe ce a mai rămas din averea UTC, Nicolae Mavrodin a profitat de o iniţiativă legislativă a fostului deputat PRM Nicolae Vasilescu, trecut ulterior la PSD. În 2002, Vasilescu a iniţiat de unul singur o lege în care specifica, printre altele, că o viitoare asociaţie, denumită Fundaţia Naţională pentru Tineret (FNT), va avea ca principal scop „administrarea bunurilor, inclusiv fondurile băneşti care s-au aflat în patrimoniul central al Uniunii Tineretului Comunist". Mavrodin era la curent cu iniţiativa lui Vasilescu şi, în ianuarie 2002, cu trei luni înainte ca legea să fie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 14 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 41 minute
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°