Soluţia este dificilă din cauza demagogiei politicienilor, care nu se pot ridica la statutul de lider.
Un social-democrat exasperat exclamă: „Voi, libertarienii, aţi fi în stare să lăsaţi oamenii să facă dragoste în parcurile publice". Libertarianul îi răspunde cu o întrebare prefăcut naivă: „Ce înţelegeţi prin parc public?" Împăcarea acestor două filosofii, aparent ireconciliabile, este soluţia crizei pentru toate ţările în tranziţie de la socialism la capitalism. Cetăţeni la fel de săraci trebuiau să devină liberi, fericiţi şi, totodată, egali ca şansă, dar diferiţi. Răspunsul nu este însă acelaşi pentru fiecare comunitate în parte. El ţine de cultură, de istorie, de educaţie şi mai ales de capacitatea liderilor de a schimba rapid mentalităţi. Soluţia este dificilă din cauza demagogiei politicienilor, care nu se pot ridica la statutul de lider. În căutare de voturi, ei îşi pierd pragmatismul. Nebunia unei campanii electorale îndepărtează dezbaterea de premisele simple ale problemei.
Ca să ai ce să împarţi, trebuie să produci. Costurile redistribuţiei trebuie să fie cât mai mici. Ai deci două soluţii: să împarţi forţat cât mai puţin sau să laşi să funcţioneze distribuţia naturală. Cheltuieşti mai puţin şi investeşti mai mult. Şi mai important e să-i faci pe alţii să investească. Impozitezi cât mai puţin pentru a atrage capital. Capitalul îl convingi să se pună la treabă în propriul teritoriu, dar şi să treacă prin tine pentru a fi investit în alte părţi. Totodată, stimulezi creşterea şi accepţi deficitele temporare. Nu te aşezi în patul lui Procust, impus de experienţa şi convingerile altora, ci încerci să-ţi descoperi propriul drum.
Pentru asta trebuie eliminate fixaţiile intelectuale ce păreau de necombătut în epoca industrială. Nu există domenii strategice. Nu există interes naţional, altul decât suma intereselor individuale. Nu există vreo
