REZISTENŢĂ Sergiu Mischie, liderul grupării „Vulturul de munte“, povesteşte, la 78 de ani, cum a fost terorizat de comunişti într-un an şi două luni de temniţă şi 34 de ani de urmărire, dar şi cum a învăţat istorie, politică şi literatură în puşcărie de la Corneliu Coposu.
Creatorul grupării anticomuniste „Vulturul de munte“, Sergiu Mischie, din satul gorjean Hobiţa, a fost supus, în anii ’50, unor chinuri de neînchipuit, deşi era doar un adolescent înflăcărat de dreptate şi de dorinţa de a schimba o orânduire care aducea suferinţă populaţiei. Totul se petrecea în perioada imediat următoare instalării regimului comunist.
După un an şi două luni de temniţă şi 34 de ani de supraveghere atentă din partea Securităţii, Sergiu Mischie a reuşit să supravieţuiască. Are acum 78 de ani şi s-a gândit să adune toate aceste amintiri care i-au zdruncinat existenţa într-o carte: „Vulturul de munte. Un fost deţinut politic despre Adevăr, Minciună – Teroare – Trădare“, pe care a lansat-o în luna septembrie la Peştişani, judeţul Gorj.
REVOLTA ADOLESCENTULUI
Sergiu Mischie a participat la primele acţiuni anticomuniste pe când avea doar 13 ani. Atunci a descoperit că mama sa era susţinătoarea unei grupări de partizani condusă de căpitanul Grigore Brâncuşi. Le ducea mâncare şi documente false, iar Sergiu s-a oferit s-o ajute. După un timp, membrii organizaţiei au fost capturaţi de comunişti, dar mama sa a reuşit să scape de acuzaţii, pentru că nu existau probe suficiente
împotriva ei.
Sentimentul de revoltă împotriva comuniştilor a crescut treptat în sufletul copilului ca urmare a asupririi tot mai accentuate a populaţiei de la sate. „Era o perioadă de discordie şi de teamă şi asta m-a făcut să mă întreb ce aş putea face eu ca să scăpăm de regimul comunist. Am simţit că trebuie să fac ceva pentru semenii mei“, mărturiseşte Sergiu Misc