Sunt foarte multe ţări în lume în care atunci când pe un om oarecare îl întrebi pe stradă despre România el răspunde imediat: “Aha, Nadia, Ilie Năstase, Hagi, Mutu, Gică Popescu, Dan Petrescu. Păi cum să nu-i ştiu pe românii ăştia!”. Au smuls ropotele de aplauze ale stadioanelor. Au adunat medalii, nu una, ci veritabile salbe la gât. Au făcut să se cânte imnul României şi să se înalţe tricolorul la premierea unor mari campioni români. Nu trebuie uitate întâmplări frumoase din viaţa acestor modele de muncă, talent şi dăruire. Încă din primii ani de carieră, specialiştii Europei au văzut în Gică Popescu mănunchiul decisiv de calităţi ale fotbalistului modern. Ca atare, un club de anvergură ca Einhoven l-a achiziţionat de la Universitatea Craiova. Îmi povestea Gică Popescu că  în seara în care a coborât din avion la Einhoven a fost impresionat de numeroase reclame luminoase de pe clădiri care clipeau chiar din prima zi a sosirii lui “Well come, Gica”. În scurtă vreme, Gică Popescu a ajuns nu numai omul de bază la galonata echipă olandeză, dar şi răsfăţatul tribunelor. În acea perioadă la Einhoven juca şi Ronaldo, renumita vedetă braziliană. Şi când echipa ieşea la încălzire, tribunele scandau “Ronaldo! Gica!”. Ajunsese Gică Popescu în celebra echipă olandeză căpitan numărul 2. Şi antrenorul îl învestise chiar cu misiunea de sfătuitor al lui. A apărut însă un moment în care s-au cam răcit relaţiile lui Gică Popescu cu conducerea şi antrenorul clubului Einhoven. Gică Popescu era accidentat şi nu mai jucase de câteva etape în campionatul olandez. Însă naţionala avea de disputat un meci decisiv pentru calificarea la un turneu final. Gică Popescu şi-a anunţat şefii de la Einhoven că el se va prezenta la convocarea tricolorilor. S-au strâmbat antrenorul şi ceilalţi conducători ai clubului olandez: “În campionat nu joci pentru Einhoven, dar la meciul naţionalei României te duc