Cursul leu/euro se dovedeşte a fi cel mai rezistent din zonă în faţa şocurilor externe, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României, citat de Agerpres. Sursa: Agerpres
"Faptul că două zile bancare la rând, vineri, ultima zi bancară din săptămâna trecută, şi astăzi, prima zi bancară din această săptămână, am văzut salturi peste două praguri ale cursului de schimb, cel de 4,42 şi cel de 4,43, a produs emoţii în piaţa valutară, în rândul publicului, şi, mai ales, în rândurile mass-media. Emoţiile sunt mult prea mari în comparaţie cu ceea ce se întâmplă efectiv pe piaţa valutară. Pentru că, iată, noi suntem aici la o răscruce de vânturi, într-o regiune dificilă. Regiunea noastră cuprinde în afară de România şi Ungaria, Polonia şi Cehia. Aceste patru ţări au pieţe valutare care reacţionează foarte asemănător la şocurile externe. Iar ceea ce se întâmplă în momentul de faţă pe aceste pieţe constituie în exclusivitate efecte ale unor şocuri externe. Vreau să vă spun că influenţele sunt foarte mari asupra acestor pieţe, presiunile sunt foarte mari, iar rezistenţa la aceste şocuri, aşa cum o văd eu acum cu cifrele în faţă, este cea mai mare în România", a declarat consilierul guvernatorului BNR.
Argumentele lui Vasilescu
Oficialul a explicat că, dacă luăm în considerare intervalul 8 mai - 14 mai la evoluţia cursurilor, de când au început să acţioneze aceste şocuri externe, şi comparaţiile cu ţările din zonă, respectiv Polonia, Ungaria şi Cehia, România stă cel mai bine.
"În aceste zile oricum am lua-o, este foarte limpede că cea mai mică depreciere se produce în România. Şi acum să luăm trei tabeluri. Primul tabel are capete de rând 8 mai comparativ cu 14 mai, curs de referinţă comparat la curs de referinţă. Vom constata o depreciere în România 0,8%, în Polonia - 2,5%, în Ungaria - 1,8%, în Ceh