Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta: Voi propune un ministru al Fondurilor Europene. Absorbţia fondurilor se va schimba

Publicat in Antena 3, marți 18 septembrie 2012 ·

Premierul Victor Ponta a prezentat, marţi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria, concluziile vizitei de la Bruxelles, acolo unde a avut întâlniri cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso şi cu premierul Belgiei Elio Di Rupo.

Iată pricipalele sale declaraţii:

- România este o garanţie pentru partenerii săi europeni.

-Am avut o întâlnire foarte bună cu preşedintele CE. În cadrul acesteia am confirmat încă o dată că, din punctul de vedere al Guvernului, criza politică s-a încheiat odată cu decizia Curţii Constituţionale.

-Am văzut în tonul preşedintelui CE că o mare parte din neînţelegeri şi reproşuri au rămas în urmă.

- Am discutat de lucruri concrete(...). S-au remarcat progresele evidente făcute de mecanismul de absorbţie a fondurilor europene în acest an.

- România , în mod sigur, va avea de suferit din cauza anumitor programe din perioada 2007-noiembrie 2011. Este regretabil că din motive de lipsă de competenţă în perioada 2010-2011 programele de absorbţie au avut de suferit în România.

- Există un sprijin total din partea lui Jose Barroso.

- În noul buget al UE pe următorii 7 ani, Guvernul României are o poziţie clară în vederea alocării de fonduri pentru România.

- Am discutat cu preşedintele Barroso faptul că la nivelul Guvernului vom constitui prababil chiar mâine un grup de lucru special pentru a cristaliza obiectivele principale ale României, în cadrul bugetului 2014-2020.

- Cu premierul Belgiei am discutat despre repornirea găsirii unui investitor în Poşta Română. Interesul fostului Guvern a fost de a exploata Poşta Română.

- Va avea loc o întâlnire între conducerea poştei din Belgia şi cea din România.

- Am primit o asigurare că Belgia nu se va opune intrării României în Schengen. De

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum o ora
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°