Pentru ce s-a iesit in strada in decembrie 1989? Revolutionarii au navalit din nou in strada, cerind respectarea legilor din Romania. Cu 22 de ani in urma, se ridicasera impotriva legilor. Dar lumea se schimba. A lipsit motivat dintre ei al doilea mare revolutionar al tarii, legendarul Dan Iosif, care lupta in continuare pentru sarmani, pe alte meleaguri, alaturi de Che Guevara. Primul revolutionar al patriei este - asa cum spun cartile de istorie scrise chiar de catre el - Ion Iliescu. Cu mai multi ani in urma, cind taranistii au incercat sa faca putina curatenie printre organizatiile de revolutionari, coplesite de plescari si infestate de turnatori, Dan Iosif a blocat centrul capitalei, a intrat in greva foamei si si-a dat foc cu o bricheta. La tigara. Ulterior, un amic de-al ieseanului povestea cum haleau, in cort, pe nerasuflate, cirnati, ca sa reziste presiunii extraordinare a fortelor represive. Putoarea de usturoi i-a zapacit atit de tare pe politistii trimisi sa-i imprastie pe luptatorii experimentati, incit s-au retras in dezordine. Dar problema statutului de revolutionar s-a pus inca din primele luni ale lui 1990. Si inca de atunci, cei mai intelepti au propus ca singurii recompensati sa fie urmasii celor ucisi in revolutie, ranitii, precum si cei care fusesera arestati, torturati etc. Dar Ion Iliescu stia prea bine ca astia nu l-ar vota niciodata. Asa ca a facut din demnitatea de revolutionar o meserie, din curaj un privilegiu oneros, din onoare o marfa. Cu ajutorul pedeseristului Bebe Ivanovici, care vindea certificate de revolutionar trase la xerox, i-a transformat in revolutionari si pe valutistii din zonele de asalt, pe hotii de buzunare, ca si pe multi dintre cei care doar cascasera gura in jur. Cind actorul clujean Calin Nemes s-a sinucis, oripilat ca Iliescu ii decorase chiar pe cei care ii impuscasera mortal cel mai bun prieten, in timpul revolutie