Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU Profilul românului care oferă „atenţii” medicilor care îl tratează

Publicat in Adevarul, marți 16 aprilie 2013 ·

Mai mult de un sfert dintre românii care au mers la medic în ultimul an i-au oferit acestuia o atenţie, fie că a fost vorba de un cadou sau de o sumă de bani, arată cel mai recent studiu realizat de IMAS. Potrivit cercetării, 67% dintre români au fost cel puţin odată la medic în decursul anului 2012, fie în spital, fie la o clinică sau la medicul de familie.

În ceea ce priveşte atenţiile oferite personalului medical, 31% dintre respondenţi au declarat că au oferit medicului care i-a tratat o atenţie, fie că fost vorba despre cadouri sau bani, dar comportamentul este mai frecvent în oraşele mici şi în Capitală. Cei care oferă bani medicilor sunt, cu preponderenţă, persoane cu venituri mari şi cu studii superioare, mai arată studiul IMAS.

Datele extrase din cercetare arată un interes sporit al românilor pentru medicina privată. Mai precis, 42% dintre respondenţi au afirmat că preferă să se trateze într-un spital privat, deşi orientarea către astfel de unităţi sanitare este mai frecventă în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, în rândul rezidenţilor din oraşele mari şi din Bucureşti, care au studii superioare şi venituri care pornesc de la 1000 lei sau mai mari.

Totuşi, absenţa unităţilor medicale private din anumite regiuni face ca spitalele private să fie mai greu accesibile populaţiei din anumite localităţi. Prin urmare, preferinţa pentru un spital privat versus unul de stat se concretizează în mai mică măsură în comportament în zonele în care nu există spitale private comparativ cu celelalte.

31% dintre români au oferit o atenţie medicului care i-a tratat

Conform aceluiaşi studiu, înfiinţarea unor spitale private cu unităţi de primire urgenţe în România reprezintă dorinţa a peste trei sferturi dintre români. Această iniţiativă se bucură de o mai mare susţinere în rândul tinerilor, a persoanelor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 48 minute
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 7 minute
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00

Cancan acum 50 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Gloria Buzău – Unirea Slobozia, marți, 7 mai 2024, de la ora 19.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie Dobre, em

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 2 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Un judecător polonez de rang înalt a cerut azil în Belarus

G4Media acum 6 minute
Un judecător polonez de rang înalt a cerut luni azil politic în Belarus, afirmând că face acest lucru în semn de „protest față de politica nedreaptă și dăunătoare a Poloniei” față de Belarus și Rusia, transmite Politico. În scrisoarea sa de demisie

UPDATE - Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte / Aglomeraţie şi pe DN 5 - FOTO

News.ro acum o ora
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 4 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Trump face încă un pas către arest după ce a recidivat atacând martorii şi juraţii în procesul penal

HotNews acum o ora
Judecătorul care conduce procesul penal în care Donald Trump este acuzat că a plătit o starletă porno pentru ca aceasta să ascundă o relaţie intimă pe care ar fi avut-o cu ea l-a ameninţat luni din nou pe fostul preşedinte republican cu plasarea în

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 2 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 3 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

16°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°