Cînd cehii au intrat în NATO, americanii s-au grăbit să le paraşuteze un transport umanitar de urgenţă constînd în vocale. Prea multe nume de pe harta ţării păreau că au nevoie de ele: Brno, Plzen, Vltava, Zlin... E o glumă de epocă din The Onion, o revistă să-i zicem de satiră şi umor, din State. Însă ea are şi un parfum verosimil: chiar te gîndeşti că americanii, atît de bine intenţionaţi, ar putea să facă aşa ceva (mai ales sub administraţia Bush...!). Cam asta e şi relaţia între oamenii de afaceri şi cultură, dezbătută îndelung săptămîna trecută la New Europe College (în cadrul unui program sponsorizat de Volvo, ca semn că încă nu-s toate drumurile închise între cele două comunităţi). Unii - adică artiştii - vor recunoaştere şi primesc (în cel mai bun caz) bani. Ceilalţi, oamenii cu avere, vor respect şi primesc din partea oamenilor de cultură, cel mai adesea, cîteva oftaturi condescendente. Mesajul din spatele lor e însă clar: "puteam să fiu şi eu ca tine, dar mi-am dedicat viaţa literaturii...!" Cînd vine vorba de cultură, lumea de afaceri are două reacţii. Una e similară cu cea din faţa ceaiului: hai să luăm, că e bun pentru copii. Cealaltă vine din training-ul de relaţii publice: hai să luăm, că e bună pentru imagine! Artiştii şi literaţii sînt priviţi însă cu spaimă, cînd vine vorba să fie daţi de exemplu în familiile de bogătaşi: "dragă, ăştia n-au nici după ce bea apă!". Evident, e vorba de Evian. Totuşi, lumile astea se mai întîlnesc cîteodată. Cărtărescu e prezent sub formă de volum în destule budoaruri de designer, unde doar perna e mai scumpă decît tot tirajul volumului De ce iubim femeile. Nu e clar dacă e şi citit, însă cu siguranţă e afişat: dă bine să afişezi o anume sofisticare intelectuală. E dealtfel ultimul tip de sofisticare rămas pe piaţă - celelalte, cum erau mai scumpe, s-au vîndut mai de mult. Dincolo de asta, pe piaţa culturii, la fel ca