Mărturisesc că mă uit la Big Brother, noul show de la Prima TV, cu acelaşi soi de plăcere perversă cu care am urmărit soap-urile interminabile, telenovelele, Vara ispitelor, amăgindu-mă cu motivaţia, intelectuală, că studiez evoluţia mentalităţilor... După Surprize, Iartă-mă, Din dragoste, Babilonia etc., Big Brother bate recordul la "interactivitate", în sensul de implicare, golită de orice intimitate, a publicului şi a "omului simplu" în desfăşurarea emisiunii. Întreaga emisiune este, evident numai cu foşti telespectatori, actualmente actori. Un Truman Show neaoş în faţa ochilor noştri prea uimiţi: originalul Truman Show (filmul) era suficient de tare ca poveste, ca utopie. Ca realitate românească devine tot mai incredibil. Atît de incredibil încît cavalcada de dileme morale rămîne în umbră, în faţa invaziei de imagini live. Abia după ce te dumireşti ce vezi, îţi dai seama că e foarte imoral să urmăreşti toate gesturile unor oameni adevăraţi, asemeni ţie, în ritualurile zilnce, care includ duşul, WC-ul, pornirile sexuale. După care, pentru a încurca şi mai tare lucrurile, vocea raţiunii postmoderne pragmatice te linişteşte că nu e decît o convenţie, un joc în care participanţii au intrat de bună-voie pentru a cîştiga o sumă de bani. Şi totuşi, jocul în sine întră într-o sferă a limitelor depăşite, alături de multe alte spectacole gen reality TV, în care însăşi noţiunea de intimitate se pierde, iar priorităţile şi interesele "naţionale" se demitizează. Astfel, o naţiune întreagă se revoltă că Nadira, una dintre concurente care deja a ieşit din joc, nu s-a implicat în activităţile Big Brother; sau că Izabela, o altă nominalizată, îi face avansuri lui Costel, patronul din Zalău, care are deja logodnică. Numai faptul că noi, telespectatorii, ne punem deja astfel de probleme, dovedeşte că, prin însăşi structura şi ideologia concursului, am ieşit în afara moralei,