Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UniCredit caută clienţi care să ţină euro la bancă şapte ani cu 6% dobândă

Publicat in Ziarul Financiar, marți 10 ianuarie 2012 ·

UniCredit Ţiriac Bank încearcă să-şi convingă clienţii să-şi blocheze în bancă economiile de peste 1.000 lei, euro sau dolari, pe o perioadă de până la şapte ani, în schimbul unei dobânzi de 7% pe an la lei, în timp ce la euro şi dolari dobânda bonificată urcă până la 6% şi, respectiv, 5%, pentru scadenţa maximă, într-o perioadă în care băncile locale încep să piardă din sprijinul băncilor-mamă.

Dobânda la depozitele de peste 1.000 de lei este de 7% pe an, indiferent de scadenţa depozitului - doi, trei, cinci sau şapte ani.

În cazul depozitelor în euro, remuneraţia porneşte de la 4,5% pe an pentru scadenţa de doi ani şi creşte cu jumătate de punct procentual până la 6% pe an la depozitele cu maturitatea de şapte ani.

La depozitele pe doi ani în dolari, dobânda este de 3,5% pe an, avansând cu jumătate de punct procentual, astfel că persoanele care îşi ţin resursele şapte ani sunt recompensate cu o dobândă de 5% pe an.

Şi BCR, cea mai mare bancă după active, a venit în toamna anului trecut cu o ofertă de păstrare a banilor pe o perioadă de doi ani în schimbul unei dobânzi de 14% (7% pe an) la lei, în loc să reînnoiască din trei în trei luni depozite pentru care bonifica dobânzi standard de până la 5,5% pe an. Abia recent băncile locale au încercat să ofere clienţilor alternative de economisire pe termen lung, deşi în Occident astfel de produse sunt răspândite.

Şi BRD, a doua mare bancă de pe piaţă, are în ofertă un produs de economisire cu scadenţa la trei ani, care permite însă şi depuneri ulterioare constituirii depozitului.

Depozitul este disponibil însă doar în euro şi dolari. Perioada de constituire este împărţită în şase semestre, iar dobânda creşte treptat. Dobânda acumulată este capitalizată după fiecare dintre cele şase semestre.

Băncile locale se bat, începând din toamnă, mai aprig pentru a atrage resurse de la cl

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°