Cu 19 antrenori schimbaţi în 18 etape, România forţează în acest sezon doborîrea propriului record absolut continental: 30 de tehnicieni demişi în campionatul precedent.
Şeful noului sindicat al antrenorilor, Mircea Rădulescu, intenţionează să propună în Comitetul Executiv o barieră: un club să poată angaja maximum trei tehnicieni într-un sezon. Selymes e campionul negativ al sezonului: dat afară de trei ori în 18 etape.
Proaspăt înfiinţat, sindicatul antrenorilor plănuieşte o primă măsură de protecţie pentru castă: un club să aibă voie să schimbe într-un sezon maximum trei tehnicieni! O spune chiar şeful organismului, Mircea Rădulescu: "Am discutat deja cu Mircea Sandu să încercăm să limităm numărul de antrenori pe care o echipă îi poate angaja de-a lungul unui sezon. Sigur, ideea e perfectibilă, dar cred că merită discutată. Iar Comitetul Executiv e cel care ar avea sarcina de a aproba o asemenea propunere".
Unul mai mult ca în sezonul trecut
Demersul vine după ce, campionatul trecut, România a devenit cap de listă la nivel continental în privinţa deselor modificări de staff. În 2010-2011, s-au înregistrat, în total, 30 de schimbări ale "principalilor" din prima ligă!
Iar sezonul actual este deja peste nivelul celui anterior, păstrîndu-ne postura de "lanternă roşie" a Europei la acest capitol. La capătul turului Ligii 1, plus o rundă din retur, s-au produs 19 mutări pe băncile tehnice, una mai mult faţă de cifra înregistrată la acelaşi moment al campionatului precedent.
Hizo: "Să nu poţi angaja un antrenor pînă nu rezolvi tot cu cel anterior!"
"Prima decizie care ar trebui luată ar fi aceea ca un club să nu poată angaja alt antrenor pînă nu rezolvă toate problemele contractuale cu cel anterior, inclusiv la nivel financiar. Aici ar fi echitatea!", nuanţează Viorel Hizo, 64 ani, decanul de vîrstă