Dl Iliescu se joacă niţel cu nervii noştri când spune că se va mai gândi dacă candidează la un nou mandat de parlamentar. Pe cei care nu-l iubesc îi face să spere că, în sfârşit, vor scăpa de el, iar celor care-i acordă credit nelimitat le provoacă serioase îngrijorări.
Nu este prima dată când ex-preşedintele procedează în felul ăsta. Cred că-l şi distrează, oarecum, să asculte valurile de presupuneri care curg prin ziare şi să vadă cum nişte vorbe aruncate-n vânt produc furtuni în paharul cu apă chioară al politicii.
Personal, nu cred că dl Iliescu va renunţa la activitatea politică regulară. O dată, pentru că ştie, a văzut ce înseamnă să rămâi în afara „distribuţiei” unei piese. Şi-l iau de exemplu pe dl Emil Constantinescu: scârbit de politică, învins de securişti, trădat de cei pe care-i crezuse de partea sa, a eşuat într-o parodie politică extraparlamentară, abandonată în final în favoarea unei foarte nebuloase societăţi civile. Or, vechi activist, dl Iliescu ştie că trebuie să fii în sală ca să joci în piesă. Şi nu la balcon, ci în culise.
A doua oară: parcurgând cu demnitate şi tenacitate Conossa la care l-au supus „reformiştii” partidului, prin lovitura de teatru de la Congresul din 2005, dl Iliescu a reuşit să-şi conserve influenţa, nu numai în partid, ci şi în electorat. Nici un alt membru al PSD-ului nu se poate lăuda cu un electorat fidel de dimensiunile celui care-l susţine, necondiţionat, pe fostul preşedinte. Eventualitatea ca domnia sa să nu mai candideze la viitoarele alegeri ar fi o lovitură dură pentru partid, care se va vedea, din start, văduvit de voturile „nucleului dur”, mai ales atâta timp cât nici nu se poate vorbi despre o succesiune internă. Dl Ilescu nu mai are un „delfin”, în partid, căruia să-i lase moştenire autoritatea sa.
Trei: dl Iliescu este un personaj responsabil. Domnia sa nu este capabil, structural, de