Fundaşul echipei Şahtior Doneţk Răzvan Raţ a disputat, miercuri seară, împotriva formaţiei Juventus Torino, meciul cu numărul 96 în competiţiile europene, devansându-l, astfel, pe Gheorghe Hagi, informează Comisia de Istorie şi Statistică a FRF.
Recordul de meciuri în cupele europene al unui jucător român, 95, era deţinut de Hagi din 1999. Miercuri seară, în partida Şahtior Doneţk - Juventus Torino, scor 0-1, din ultima etapă a Grupei E a Ligii Campionilor, Răzvan Raţ a jucat cea de-a 96-a partidă în cupele europene, având mari şanse să devină primul român cu 100 de meciuri în aceste competiţii.
Recordurile CFR-ului
În altă ordine de idei, chiar dacă nu a reuşit să treacă de faza grupelor Ligii Campionilor, CFR Cluj devenit, în urma victoriei cu Manchester United, echipa din România care a izbutit cel mai bun punctaj în faza grupelor Ligii Campionilor, 10, după ce Unirea Urziceni acumulase opt puncte în ediţia 2009-2010.
Totodată, CFR Cluj este prima echipă românească ce a terminat această fază cu golaveraj pozitiv, fiind a doua formaţie, după Unirea Urziceni, care a obţinut puncte de la toate partenerele de grupă. CFR Cluj a devenit a treia echipă, după FC Steaua în 2006/2007 şi FC Unirea Urziceni în 2009/2010, care, din grupele Champions League, accede în fazele eliminatorii ale Cupei UEFA/Europa League.
CFR Cluj este a doua echipă românescă învingătoare pe terenul unei echipe engleze, după Universitatea Craiova, 2-0 la Leeds United, la 07 noiembrie 1979.
Este pentru prima oară când Manchester United pierde în faţa unei echipe româneşti, până la acest meci izbutind cinci victorii din tot atâtea posibile (câte două cu Dinamo şi Oţelul şi una cu CFR Cluj).
Cu punctajul realizat pînă acum de la începutul acestei ediţii a cupelor europene, echipa clujeană a ajuns până pe locul 6 în clasamentul all-time al participărilor româneşti