A treia ediţie a Salonului European de Bandă Desenată s-a deschis joi, la Victoria Art Center din Bucureşti în prezenţa reprezentanţilor institutelor culturale participante dar şi a unui public numeros.
Şapte institute culturale europene, membre ale reţelei EUNIC Bucureşti (Reţeaua Europeană a Institutelor Culturale Naţionale) - Centrul Ceh, Institutul Maghiar din Bucureşti, Delegaţia Valonia-Bruxelles, Goethe-Institut, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Polonez - dau ocazia bucureştenilor să se întâlnească cu câţiva dintre cei mai buni desenatori europeni.
Benoit Rutter, delegatul Valonia-Bruxelles la Bucureşti şi preşedintele Clusterului EUNIC Bucureşti, a declarat la deschiderea salonului că 'acest proiect al clusterului EUNIC Bucureşti îşi propune să abordeze rolul educativ al benzii desenate, să-i înţeleagă limbajul sub toate formele şi să descopere în spatele acestor desene un remarcabil instrument de emancipare şi un veritabil suport pentru creativitate'.
Pe toată durata Salonului, deschis între 7 noiembrie şi 5 decembrie, vor fi prezenţi la Bucureşti invitaţi din Ungaria, Franţa, Germania, Polonia şi, bineînţeles, din România.
Liviu Jicman, vicepreşedinte în cadrul Institutului Cultural Român, citând o prefaţă a lui Adrian Cioroianu care spunea că 'prima bandă desenată la care au participat românii este Columna lui Traian', a spus că peste câteva săptămâni, tot în luna noiembrie, 'ICR Londra este de asemenea partener la un prestigios eveniment de celebrare a Columnei lui Traian''.
La deschidere a fost prezent şi artistul Lakatos István din Ungaria. Expoziţia sa, 'Miserere homine - Omule, îndură-te!', conţine planşe din banda desenată cu acelaşi titlu, în care autorul şi-a exprimat ideile legate de propria-i credinţă în Dumnezeu, opinia lui despre biserică, oameni şi relaţia lui cu l