Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât lucrează de fapt un român pentru a-şi plăti taxele şi impozitele. Cine sunt cei care aduc cele mai multe pierderi bugetului de stat

Publicat in Gandul, vineri 13 decembrie 2013 ·

Românii muncesc jumătate de an pentru a-şi plăti contribuţiile la stat, însă, chiar şi aşa, bugetul pensiilor are o gaură de 2,2 miliarde de euro, în contextul în care peste 1,4 milioane de persoane lucrează la "negru", iar restanţele companiilor la bugetul de stat sunt de peste 7 miliarde de euro.

Românii au sărbătorit anul acesta, pe 1 iulie, "Ziua libertăţii fiscale", o zi simbolică în care şi-au terminat de achitat toate taxele pe care statul le percepe într-un an. Practic, jumătate de an românii au muncit pentru a-şi plăti impozitul pe venit, contribuţia la pensie, la sănătate sau la şomaj, dar şi pentru a achita taxe precum TVA, reiese din datele Ernst&Young (E&Y).

Aproape jumătate din veniturile românilor ajung, într-o formă sau alta, în vistieria statului, reiese din calculele think-tank-ului francez Institut Economique Molinari, pe baza datelor E&Y.

Astfel, dintr-un salariu mediu net de 7.300 de euro pe an, statului îi revin, în medie, 1.618 euro din contribuţiile la bugetul de pensii datorate de angajator, 760 de euro din impozitul pe venit, 939 de euro contribuţiile la pensie datorate de angajat şi 311 euro, în medie, din TVA, reiese din calculele institutului.

O altă analiză arată că, în fiecare lună, un român lucrează în medie şase zile pentru a-şi plăti contribuţiile sociale şi impozitul pe venit.

Cifra este ceva mai ridicată decât cea a altor state din regiune, potrivit calculelor companiei de consultanţă Accace. În Ucraina, spre exemplu, cetăţenii lucrează, în medie, patru zile pe lună pentru stat. În Ungaria, pe de altă parte, angajaţii muncesc şapte zile pe lună pentru a-şi achita contribuţiile datorate.

Harta numărului de zile pe care un angajat le lucrează lunar pentru a-şi plăti taxele la stat

Sursă: Accace

Angajatorii plătesc taxe de 500 de euro pentru un angajat cu salariu de 1.000 de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alba: Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat

Mediafax acum 22 minute
Conform pompierilor, un apel la 112 a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni a fost nevoit să aterizeze forţat în localitatea Vurpăr. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj de prim ajutor medic

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum o ora
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 46 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 59 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°