Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: „Taxa Cârpaci” i-a scandalizat pe timişoreni (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, vineri 15 mai 2009 ·

Primăria propune introducerea unor taxe noi cum este taxa de habitat în valoare de 40 de lei de care profită clanurile care au preluat centrul Timişoarei.

La dezbaterea publică de ieri au participat aproximativ 100 de timişoreni care s-au opus vehement taxei de habitat.

Taxa de habitat a fost deja botezată „taxa Cârpaci”. Din aceşti bani ar urma să se reabiliteze clădirile istorice. „Este vorba de istoria oraşului nostru şi de un spirit civic. Nici nu cred că este mult 40 de lei”, a motivat introducerea taxei şeful Direcţiei Fiscale, Adrian Bodo.

Timişorenii se opun categoric

Aproape 100 de persoane s-au mobilizat şi au mers la dezbaterea publică organizată de Primăria Timişoara pentru proiectul de hotărâre care prevede introducerea taxei de habitat. Oamenii s-au revoltat împotriva propunerii şi chiar au făcut scandal. „Nu suntem de acord să plătim pentru a se renova clădirile unor patroni italieni sau a unor romi care le închiriază cu mii de euro”, a spus preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT), Petru Olariu. Acesta a fost susţinut de avocatul Carmen Obârşanu. „Dacă un cetăţean de la marginea oraşului rămâne cu restanţe la utilităţi este executat silit. La fel ar trebui să se întâmple şi cu cei care nu îşi renovează clădirile din centru şi din cauza cărora ne cad cărămizi în cap”, a spus Obârşanu. „Casa de locuit nu se execută niciodată silit”, a susţinut Bodo. La dezbaterea de ieri a participat un singur proprietar de casă istorică. „Şi eu plătesc indirect reabilitarea termică a blocurilor, pentru că tot din bani publici se reabilitează”, a spus femeia pentru a-şi susţine cauza.

„Taxa Mazăre” contestată la Timişoara

Timişorenii prezenţi la dezbaterea publică s-au opus inclusiv introducerii taxei pentru maşinile grele, din alte judeţe, care traversează oraşul. „La Constanţa o astfel de taxă a fost decl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum 57 minute
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

UPDATE - Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic. Prefect: În momentul de faţă nu există niciun indiciu concret că ar trebui să extindem perimetrul de siguranţă

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 6 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 6 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 4 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 6 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Vremea

București
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°