Cea mai scumpă grădiniţă din Capitală, considerată exclusivistă, este cea din cadrul American International School of Bucharest. Instituţia de învăţământ, cu taxa anuală de 17.420 de euro, este frecventată în mare parte de copiii ambasadorilor, oamenilor de afaceri şi politicienilor.
Cele mai scumpe grădiniţe sunt cele din Pipera şi Băneasa, ale căror taxe pot sări chiar şi la peste 17.000 de euro anual. Astfel, grădiniţa ajunge să coste mai mult decât studiile în străinătate, în condiţiile în care un an de masterat în Europa depăşeşte rar suma de 15.000 de euro pe an.
Grădiniţa vedetelor
American International School of Bucharest, din Pipera-Tunari, judeţul Ilfov este considerată cea mai opulent grădiniţă din România. Părinţii care îşi înscriu aici copiii trebuie să plătească, la începutul fiecărui an, taxa de şcolarizare în valoare de 17.420 de euro pentru copiii în vârstă de cinci ani.
Pentru cei sub cinci ani, taxa este de 13.300 de euro, anual. La acest preţ se adaugă taxa de 1000 de euro, adică înscrierea şi înregistrarea. Aici studiază, de regulă, copiii de ambasadori, politicieni şi oameni de afaceri. Adrian Ilie şi Mircea Geoană sunt doar câteva exemple de persoane publice care au ales această şcoală pentru copiii lor.
“Predarea se face în limba engleză şi avem profesori specializaţi pe o anumită clasă. Într-o clasă nu avem mai mult de 35% elevi de aceeaşi naţionalitate. Este o regulă, pentru a nu ne pierde identitatea multiculturală “, a explicat pentru “Adevărul de Seară” , directorul de admitere al instituţiei Lynn Wells.
Micuţii iau lecţii de karate, sunt introduşi într-un program de dezvoltare a limbajului în limba engleză, într-un curs introductiv de matematică sau învaţă să cânte la un anumit instrument muzical.
Deşi are preţuri piperate, grădiniţa mai are doar zece locuri libere, în condiţiile în care