În lume, oamenii reacţionează împotriva nedreptăţii sociale şi a tendinţelor dictatoriale ale politicienilor. Nedovedite, suspiciunile de fraudă electorală din Moldova, precum şi lipsa de perspectivă într-o pseudorepublică, pe care Voronin vrea s-o lege definitiv de soarta Moscovei, au scos tinerii în stradă, cu urmări tragice. Zilele acestea, Iranul este scena unor violenţe extreme, tot ca urmare a acuzaţiilor de fraudare a alegerilor şi a unui sistem dictatorial impus de actuala putere. Probabil că, odată cu adîncirea crizei economice, vom mai vedea astfel de manifestări şi în alte locuri de pe glob: cetăţenii nu vor accepta faptul că, în timp ce se moare de foame – literalmente –, grupuri de persoane cu influenţă în politică şi în economie se luptă pentru ceva ce nu ţine nici de foame, nici de căldură, nici de sete: puterea. În România, nici vorbă de vreo reacţie. După ce au privit cu nepăsare cum PSD şi PDL s-au întrecut, în alegerile europarlamentare, la cărat votanţi cu autobuzele, românii stau cu mîinile în sîn şi acum, cînd mirobolanta coaliţie de guvernare se dovedeşte a fi o capcană pe care cele două partide şi-au pregătit-o unul altuia, cu scopul de a se discredita, în vederea alegerilor prezidenţiale din toamnă. Înregistrările de la şedinţa PSD din Turnu-Măgurele nu sînt „spectaculoase“, nici „incredibile“, sînt doar dovada unui cinism înfiorător al clasei politice. Însă, dacă s-ar fi uitat o cameră deschisă la vreo şedinţă PDL, sînt convins că am fi asistat, în mare, la acelaşi limbaj şi la acelaşi mod de gîndire. Incredibil mi se pare însă felul în care membrii PSD au încercat să acrediteze ideea că ceea ce am auzit e normal, pentru că „aşa se vorbeşte în familie“. Cu alte cuvinte, vorba lui Ion Iliescu, care e problema? Între noi înjurăm pe cine vrem, iar la microfon vă spunem ce vreţi să auziţi. Sau ce vrem noi să auziţi... Pentru clasa politic