Un drum prăfuit şi plin de gropi duce la Peştera Dâmbovicioara, cea mai lungă şi cea mai reprezentativă din culoarul Rucăr-Bran. Peisajul însă este spectaculos. Sălbăticia şi liniştea Un drum prăfuit şi plin de gropi duce la Peştera Dâmbovicioara, cea mai lungă şi cea mai reprezentativă din culoarul Rucăr-Bran. Peisajul însă este spectaculos. Sălbăticia şi liniştea locurilor au fost descoperite de mii de turişti care se opresc din călătoria lor la un grătar, la poalele muntelui. La intrarea în peşteră fiecare turist este întâmpinat de o voce caldă şi tânără: "Eu voi fi ghidul dvs.". Vicuţă are 14 ani şi câştigă un ban din meseria de ghid. Este îndrăzneţ şi cunoaşte foarte bine povestea Dâmbovicioarei. O spune fără greşeli, parcă ar recita cuvânt cu cuvânt dintr-o poezie. şi-a însuşit istoricul peşterii de la un învăţător, cu mulţi ani în urmă. Este cel mai mare dintre cei 15 ghizi, însă se află în breaslă de mai bine de şase ani. Nu uită să le amintească la fiecare pas turiştilor: "Atenţie la cap şi la picioare". Întrebaţi dacă sunt angajaţi sau dacă i-a trimis cineva să lucreze la o vârstă fragedă, micuţii ghizi au răspunsul pregătit: "Facem acest lucru din pasiune şi fără bani. Turistul ne dă cât vrea". Fete şi băieţi de-un metru înălţime îşi dreg glasul şi ţipă cât îi ţin puterile: "Acestea sunt stalagtitele. Mai sus priviţi forma unui ţap. Aici a fost biblioteca unui haiduc.." Cel mai mic dintre ei are şapte ani şi este foarte vioi. Dacă uită un cuvânt nu se intimidează, înghite de două ori şi spune mai departe aceeaşi poveste pe care o ştiu cu toţii. ţopăie de fericire că un turist generos i-a întins o bancnotă de 50.000 de lei vechi şi se laudă cu ea prietenilor. De dimineaţă şi până seara, neobosiţii ghizi îi însoţesc pe turişti pe o distanţă de 250 de metri, cât măsoară peştera. Cu aceeaşi căldură te îndeamnă să revii în Peştera Dâmbovicioarei, o bijuterie