Era doar un film, nici prea-prea, nici foarte-foarte, cu Richard Gere şi Louis Gossett. Acum, cele două tipuri de comportament, fiecare cu valorile şi nejunsurile sale, dar şi cu incompatibilităţile dintre ele, par că au ajuns să ne conducă destinele. Sîntem la limita dintre o perioadă plină de greutăţi şi una de la care aşteptăm prosperitate. Atitudinea de comandă poate, teoretic, să dea o lovitură de graţie ultimilor pescuitori în apele tulburi ale tranziţiei. Poate impune reguli. Ofiţerul poate fi dur, poate fi bădăran, dar poate fi şi eficient, mai ales într-o lume nestructurată. În cealaltă parte, ne aşteaptă o lume rafinată, care se bazează pe politeţe şi respectarea regulilor, din educaţie şi nu la ordin. Gentlemanul poate fi considerat fraier, poate fi păcălit. El nu se teme însă de asta pentru că e convins că valorile sale îşi vor dovedi superioritatea în cele din urmă, chiar şi pentru şmecherii care profită temporar de o oarecare lipsă de promptitudine. Ofiţerul luptă cu îndîrjire pentru fiecare metru de teren. Gentlemanul mai şi cedează. În nici o împrejurare, la post, la masă sau în vacanţă, ofiţerul nu-şi uită obiectivele şi misiunea. Gentlemanul nu uită vreodată de regulile civilizaţiei. Pe ofiţer îl enervează criticile. Ordinele sale se execută, nu se comentează. Gentlemanul pare să nu ia în seamă acuzaţiile care i se aduc. Ofiţerul se simte bine la comanda unui cuirasat (ca să nu zic cargobot) indestructibil, care-i dă senzaţia de superioritate şi forţă. Gentlemanul preferă un mult mai civil Bentley (ca să nu zic Citroën), la volanul căruia are senzaţia de superioritate şi distincţie. În vreme ce ofiţerul îşi riscă viaţa pe cîmpul de luptă, răcnind ordine soldaţilor pentru victoria ţării sale, gentlemanul şi-o riscă în duel cu mănuşi albe în mîini, apărînd principii universale. Pentru a supravieţui, ofiţerul poate mînca şoareci sau talpa de la p