Echipa lui Laurenţiu Reghecampf a susţinut marţi primul amical al stagiului de pregătire de anul acesta, în compania celor de la Celtic Glasgow.
Steaua a fost învinsă în primul amical disputat în Spania, scor 2-1, de Celtic Glasgow, echipă calificată în primăvara UEFA Champions League.
Scorul a fost deschis de Stefan Nikolici ('13), după o pasă a lui Adi Popa, iar Steaua a intrat în avantaj la pauză. În a doua parte a jocului, Celtic a debutat cu un gol reuşit de pe linia porţii de Samaras ('51), iar patru minute mai târziu scorul a devenit 2-1 în favoarea scoţienilor, după ce Bangura a înscris cu capul.
Ciprian Tătăruşanu a suferit o accidentare uşoară înainte de începerea partidei, iar locul său a fost luat de Răzvan Stanca. Amicalul s-a disputat pe Marbella Football Center, fiind primul meci din cantonamentul din Spania. Programul steliştilor mai prevede trei meciuri, cu FC Basel, Ferencváros şi Dinamo Kiev.
Echipe de start
Steaua: Stanca - Prepeliţă, Szukala, Chiricheş, Latovlevici - Bourceanu, Pintilii - Adi Popa, Rusescu, Chipciu - Nikolici.
Celtic: Zaluska - Matthews, Rogne, Wilson, Izaguirre - Ledley, Wanyama, McGeouch - Watt, Bangura, Hooper.
Watt, jucător legitimat la Celtic: „Cine e Steaua?“
În urmă cu două zile, Anthony Watt, un atacant în vârstă de 19 ani legitimat la Celtic, a declarat că nu ştie despre existenţa echipei Steaua Bucureşti şi că este convins că e o onoare pentru roş-albaştri să întâlnească formaţia scoţiană.
Comentariile fotbalistului au stârnit revolta presei româneşti, şi, în cele din urmă, ofiţerul de presă al lui Celtic i-a contactat pe stelişti pentru a-şi prezenta scuzele în numele lui Watt.