Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presedintia ceha a UE respinge planul austriac de ajutorare a bancilor din Europa de Est

Publicat in HotNews, miercuri 18 februarie 2009 ·

Alexandr Vondra, vicepremierul Cehiei, tara care detine presedintia UE, a declarat miercuri ca nu vede nici un motiv pentru care ar trebui luate masuri aniticriza suplimentare, cum ar fi planul de 150 de miliarde de euro al Austriei pentru sprijinirea bancilor din Romania si alte tari est-europene, informeaza NewsIn.

Potrivit Die Presse, Vondra a declarat ca nu este "bancher central" si ca nu are "niciun anunt de facut" in legatura cu planul Austriei. Cu toate acestea, Vondra a recunoscut ca "pentru acele banci care au investit activ in aceasta regiune, precum Erste sau Raiffeisen" ar putea exista probleme, dar nu ar fi singurele banci care ar avea greutati din cauza crizei.

Potrivit Kurier, Vondra a asigurat ca situatia nu este similara in Cehia. "Noi suntem un popor traditionalist si conservator si nu obisnuim sa ne imprumutam intr-o masura atat de mare", a spus oficialul ceh, subliniind ca Cehia se afla in alta situatie decat Ungaria sau alte state din estul Europei.

Vicepremierul ceh a declarat ca exista deja un plan de ajutorare al UE, in valoare de 200 de miliarde de euro, ceea ce echivaleaza cu 1,5 procente din produsul national brut al statelor UE.

Planul austriac pentru sprijinirea bancilor din Europa Centrala si de Est s-ar ridica la o valoare de 150 de miliarde de euro, dintre care, potrivit Die Presse, 100 de miliarde ar fi destinate Bulgariei, Romaniei si Ungariei, iar restul de 50 de miliarde Ucrainei, Croatiei si Serbiei. Nicio suma nu a fost confirmata oficial, scrie Die Presse, iar "Comisia Europeana s-a aratat pana acum sceptica in legatura cu planul Austriei, inclinand chiar sa respinga pachetul".

Comisarul pentru Economie, Joaquin Almunia, a declarat miercuri, la Bruxelles, ca "oficial, nu exista o initiativa austriaca" pentru bancile din Europa de Est, mai scrie Die Presse. "Desigur, Comi

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum o ora
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum 2 ore
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

25°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°