In urma cu doua saptamani, cand premierul Calin Popescu Tariceanu s-a rastit la FMI spunand ca "nu este problema FMI sa ne dea sfaturi ce programe sa punem in aplicare", am incercat sa aflu ce poate sta in spatele acestei inutile umflari a muschilor. Explicatia pe care am primit-o de la un inalt oficial guvernamental a fost de-a dreptul stupefianta.
Cica a vorbit presedintele Basescu cu presedintele Bush si s-a plans ca are probleme cu FMI-ul intr-un moment in care coalitia la Putere se bucura de toata sustinerea populatiei. Iar presedintele SUA i-a spus ca "vorbeste el cu FMI", asigurandu-l de tot sprijinul lui. Consecinta - presedintele a lansat catre guvern un mesaj care, in limbaj popular, ar suna "cap in gura la FMI".
Dupa socul initial provocat de un astfel de raspuns, indiferent daca crezi sau nu ca este adevarat, iti dai seama ca in spatele lui se ascunde aceeasi iresponsabilitate cu care toate guvernele de pana acum au tratat relatia cu FMI.
Fiecare dintre noi isi aduce aminte ca orice plecare a reprezentantilor FMI din ultimii 15 ani era insotita de anunturi incendiare: urmeaza cresteri de preturi, disponibilizari masive, limitari de salarii la companiile de stat cu pierderi si la bugetari, lichidarea societatilor ineficiente.
Dupa care, ministrii responsabili cu punerea in practica a acordurilor, pe care nici macar nu se uscase cerneala, se puneau pe treaba. Dar nu pentru a pune in practica ceea ce convenisera, ci pentru a gasi modalitati cat mai dibace prin care sa pacaleasca oficialii de la Washington.
S-a ajuns pana la faza incredibila ca disponibilizarile din sectorul energetic sa se faca prin externalizarea unor activitati. Astfel, pe hartie o societate avea mai putini angajati, dar acestia, sub un alt nume, primeau tot bani de la buget pentru o munca la fel de ineficienta.
Jocul d
