Dacă existenţa statului nostru nu ar fi atârnat în ultimele două secole şi nu ar atârna şi astăzi de atâţia factori internaţionali, dacă nu am fi în competiţie neloială cu alte interese din zonă, poate ne-am putea lipsi de fiorul naţional şi, în plus, am putea asuma istoria ca pe un exerciţiu pur intelectual, permiţându-ne şi luxul de a nu învăţa nimic din ea, aşa cum ne invită un confrate la modă.
Astăzi, pentru unii postmoderni, adăpaţi din mers şi pe nerumegate la ideologia politically correct, modul profesorului V. Russu de a sluji istoria şi neamul - cele două neputând fi nicidecum separate - poate să pară desuet. E treaba lor. În ce mă priveşte, n-o să regret şi n-o să dezavuez niciodată lecţia de naţionalism luminat primită de la dascălii mei. De aceea sunt şi mai reticent în privinţa lucrărilor demitologizante cu orice preţ, privitoare la istoria noastră. Dacă existenţa statului nostru nu ar fi atârnat în ultimele două secole şi nu ar atârna şi astăzi de atâţia factori internaţionali, dacă nu am fi în competiţie neloială cu alte interese din zonă, poate ne-am putea lipsi de fiorul naţional şi, în plus, am putea asuma istoria ca pe un exerciţiu pur intelectual, permiţându-ne şi luxul de a nu învăţa nimic din ea, aşa cum ne invită un confrate la modă. Admit demistificarea istoriei, nu şi demitologizarea ei.
Făceau pereche reuşită în anii studenţiei mele, fiind şi congeneri, Vasile Russu şi Vasile Cristian. Moldoveanul din Dorohoi era pe aceeaşi lungime de undă cu ardeleanul din Turţ. Apoi s-au separat definitiv. Nu insist. Pe atunci însă logica naţionalistă a celui dintâi, ghidată însă de raţiune, era în comunicare impecabilă cu rafinamentul intelectual moldovenesc, mult mai prudent în privinţa subiectelor fierbinţi, a profesorului Cristian, titularul cursului de Istorie modernă universală, alături de profesorul Dimitrie Berlescu, om de şcoală ve