Mare agitaţie, mare: o echipă de divizia a cincea (asta cred că înseamnă campionat judeţean, seria a 2-a valorică, nu?) a învins în Cupa România una de Divizia A, aflată cu mai mult de un picior (cam unu jum'ate!) în Divizia B: Universitatea Cluj. Surpriza, pentru cei care au urmărit jocul la televizor, nu e că Ripensia Timişoara a câştigat, ci că i-a dat Universitării numai două, când putea la fel de bine să-i dea cinci bucăţi în prima repriză. Dacă e să vorbim totuşi de ceva surprinzător, atunci chiar uluitor e faptul că Universitatea a reuşit să dea un gol, tot în prima parte, la una din cele două faze în care a trecut de centrul terenului. Ripensia a jucat chiar fotbal, ca să nu mai vorbim şi de senzaţionalul gol al doilea, o capodoperă (un şutălău cu boltă, de la vreo 40 de metri lateral dreapta, peste o armată de jucători şi peste un portar ieşit nu foarte departe de poartă), dominându-şi adversarul la toate capitolele. Chiar dacă Universitatea a juca cu un fel de „echipa a doua”, să ne amintim totuşi că prima echipă e de fapt... ultima din Divizia A, ceea ce vorbeşte de la sine despre valoarea de ansamblu a lotului. Însă chiar şi aşa, când te surclasează una din divizia a 5-a, parcă ar cam fi momentul să dai stingerea. Un alt fapt considerat (până la un moment dat, şi de mine) surprinzător a fost destituirea lui Mulţescu de la cârma lui Dinamo. Pentru cine a mai văzut cât de cât fotbal, era simplu de constatat că pentru prima oară după mulţi ani, Dinamo juca un fotbal curat, frumos, aerisit. N-a avut rezultate, dar fotbal a arătat. Erau create toate premisele ca în câteva luni, un an, Dinamo să redevină o forţă. N-a fost să fie. De ce? Păi, numai domnul Negoiţă, deşteptul ăla, fratele lu' fra-su, ne-ar putea lămuri. Sigur e că înlocuitorul lui Mulţescu, unu' Stoican, merită încrederea pe care i-o poţi acorda unuia care zice „Io la Dinamo antrenez şi grati