Sistemul vamal invechit al Rusiei si boomul economic de care se bucura duc la crearea de cozi interminabile de camioane la granitele tarii.
Data viitoare cand te plangi ca astepti la o coada, gandeste-te pu-tin la Pavel. Recent, el a stat blocat intr-o linie de camioane care se intindea pe cinci kilometri o zi intraga, la granita dintre Finlanda si Rusia, scrie International Herald Tribune.
Economia Rusiei cunoaste o crestere puternica si foamea sa pentru masini noi, televizoare si utilaje inseamna ca rutele de tranzit dinspre Finlanda, Letonia, Lituania si Estonia gem de tiruri.
Traficului puternic de la granite face din Finlanda un partener de afaceri pentru Rusia la fel de mare ca si Statele Unite, insa posturile vamale de la granita fac fata cu greu situatiei.
Pavel face un drum inapoi in Finlanda o data pe saptamana. De data acesta pentru un tir plin de electronice pentru Moscova.
Acum doua saptamani a asteptat 48 de ore pentru a reveni acasa. Iarna trecuta, cozile se intindeau pe mai mult de 60 de kilometri.
In vreme ce masinile sunt oprite la granita, retailerii din Rusia si companiile de transport pierd bani, iar oamenii din localitate nu au curaj sa iasa pe drumurile blocate de tiruri.
Finlandezii acuza Rusia pentru drumurile proaste, care sunt de asemenea problematice si la granitele cu Estonia, Lituania si Letonia.
"Anul trecut am avut cozi de asteptare timp de 300 de zile", a spus Mika Poutiainen, directorul Directiei Vamilor din Finlanda de la Vaalimaa, oras aflat la 186 km est de capitala Helsinki.
Vaalimaa este cea mai aglomerata vama de pe granita Finlandei cu Rusia, pe aici trecand un numar de 700-800 de tiruri zilnic. Poutiainen a spus ca partea finlandeza ar putea dubla numarul camioanelor care trec in fiecare zi granita datorita sistemului care verifica actele de export in cateva mi