Clujeancă prin adopţie, la fel ca zeci de mii alţii, Miki Branişte luptă pentru ideea că spiritul civic şi artele contemporane trebuie motivate şi sprijinite.

În 1998 două eleve legau o sfoară dintr-un capăt în celălalt al porţii cetăţii Alba Iuliei. Pe aceasta atârnaseră desene cu ruinele bătrânei fortificaţii, protestând astfel faţă de faptul că maşinile grele ale armatei, camioane şi tractoare îi distrugeau zidurile în drumul lor. A doua zi, primăria montase stâlpi pentru a bloca accesul auto în cetate.

„A fost prima noastră victorie. A mea şi a surorii mele. Atunci am înţeles că, dacă vrem să schimbăm ceva, trebuie să luăm atitudine, să avem iniţiativă şi nu să stăm deoparte, aşteptând”, spune Miki Branişte, organizatoarea festivalului Temps D’Image la Cluj.

Câţiva ani mai târziu, după ce a absolvit Filosofia la Cluj, tânăra a urmat un master în managementul culturii, în Franţa.

Câţiva ani şi mai târziu, a reuşit să împânzească principalele locuri din Lyon cu bannere imense prin care francezii erau invitaţi „să vadă, să cunoască România” (Voir, entembre la Roumanie), promovând astfel un festival care arăta şi o altă faţă a ţării noastre, diferită de cea reflectată în presa fraceză.

„Ziarele erau împânzite cu articole despre cerşetorii români, despre sărăcia în care trăiesc şi mizeria lor, lucru care contribuia la formarea unei imagini total greşite. Colaboratorii noştri francezi, una dintre cele mai mari firme de publicitate din Franţa au înţeles asta şi ne-au sprijinit”, îşi aduce aminte ea.

Înapoi „acasă”

A urmat apoi întoarcerea acasă. „Împreună cu soţul meu ne-am stabilit la Bucureşti. Clujul era, la acea vreme, prin 2004, un oraş închis”, spune Miki. Împreună cu alţi tineri entuziaşti a pus pe picioare în capitală bazele ONG-ului care acum organizează festivalul European Temps D’Image. „Ne-am întors în Cluj, und