Comisia Europeană doreşte, potrivit raportului MCV, ca procesul de reformă constituţională să respecte pe deplin statul de drept, separarea puterilor în stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar, bazându-se, totodată, pe consensul cel mai larg posibil.
Comisia salută, în raport, măsurile pozitive adoptate din luna iulie, dar consideră că mai sunt multe de făcut pentru a pune în aplicare pe deplin recomandările sale.
"Va fi important să se respecte în continuare competenţele şi hotărârile Curţii Constituţionale şi să se asigure conformitatea deplină cu toate cerinţele constituţionale pentru a garanta funcţionarea pluralistă a democraţiei din România şi a reduce polarizarea acesteia. Va fi, de asemenea, important să se asigure faptul că procesul de reformă constituţională respectă pe deplin statul de drept, separarea puterilor în stat, independenţa şi stabilitatea sistemului judiciar, bazându-se, totodată, pe consensul cel mai larg posibil", se arată în documentul CE.
Comisia precizează că noul Guvern şi-a făcut deja cunoscut angajamentul faţă de independenţa sistemului judiciar şi supremaţia statului de drept în cadrul Acordului instituţional de colaborare dintre preşedinte şi prim-ministru.
Potrivit Executivului UE, acesta ar trebui să fie acum urmat de introducerea unui cadru clar privind interdicţia de a critica hotărâri judecătoreşti şi de a submina activitatea magistraţilor sau de a face presiuni asupra acestora şi asigurarea aplicării eficace a acestor cerinţe. "Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să fie invitat să emită un aviz privind dispoziţiile relevante", susţine CE.
Comisia doreşte şi revizuirea standardelor existente pentru a se garanta existenţa unor mijloace de informare în masă libere şi pluraliste, asigurându-se, totodată, măsuri reparatorii eficiente împotriva încălcării drepturilor fundamentale