Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coletele-capcana provenind din Yemen, revendicate de Al-Qaeda din Peninsula Arabica

Publicat in HotNews, sâmbătă 6 noiembrie 2010 ·

Ramura organizatiei teroriste Al-Qaeda in Peninsula Arabica a revendicat responsabilitatea pentru trimiterea unor colete-capcana catre Statele Unite si pentru prabusirea unui avion cargo in Dubai, in luna septembrie, a anuntat centrul american de supraveghere SITE, specializat in monitorizarea site-urilor islamiste, transmite AFP.

Saptamana trecuta, doua colete suspecte au fost interceptate in Marea Britanie si Dubai, la bordul a doua avioane ce veneau din Yemen si avand destinatia Statele Unite. Coletele contineau o cantitate mare de explozibil, iar presedintele american Barack Obama a declarat ca tinta ar fi fost doua sinagogi din Chicago, mentionand ca a fost vorba despre "o amenintare terorista credibila".

Centrul de monitorizare SITE spune ca reteaua terorista a revendicat atacurile intr-un mesaj difuzat pe internet, pe mai multe forumuri ce promoveaza Jihadul, si in care face apel la trimiterea altor colete-explozive, "extinzand raza de actiune, care sa includa avioane de linie din Occident, precum si avioane cargo".

Potrivit mesajului, membrii retelei ar fi plasat o bomba la bordul unui avion cargo apartinand companiei americane de mesagerie UPS, care s-a prabusit, la inceputul lunii septembrie, in apropiere de aeroportul international din Dubai. Acestia sustin ca autoritatile au musamalizat cauzele accidentului.

De altfel, expertii aviatiei civile din Emiratele Arabe Unite au anuntat saptamana trecuta ca au eliminat posibilitatea unei explozii la bordul avionului UPS prabusit in septembrie.

"Am doborat avionul ce apartinea companiei americane UPS, dar pentru ca presa inamica nu ne-a atribuit responsabilitatea acestui atac, am ramas tacuti pana cand a venit momentul sa lovim din nou", se arata in mesajul Al-Qaeda.

"Ne intrebam: de ce inamicul nu a aratat ce s-a intamplat cu avionul UPS care a

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

Ziua Constanta acum 22 minute
Scene de groază în Timiș, unde un bărbat a încercat să se sinucidă fix în Sâmbăta Mare. Gestul șocant a fost făcut chiar de față cu familia, bărbatul alegând să își dea foc de față cu fiul și nepotul său. Norocul său a fost că cei doi au stins flăcă

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum 21 minute
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 42 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Trupa Roxette revine în activitate: Per Gessle a găsit o nouă solistă, la cinci ani de la moartea Mariei Fredriksson

HotNews acum 4 ore
Muzicianul suedez Per Gessle a anunţat revenirea în activitate a trupei sale de pop-rock Roxette cu o nouă solistă, compatrioata sa Lena Philipsson, la cinci ani de la moartea vocalistei emblematice a formaţiei, Marie Fredriksson, informează EFE și

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°