Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministerul Justiţiei: Articolul 134 din Constituţie nu se referă şi la numirea procurorilor în funcţiile de conducere

Publicat in Mediafax, luni 7 ianuarie 2013 ·

Ministerul Justiţiei precizează că articolul 134 din Constituţie, despre care preşedintele Traian Băsescu a afirmat că prevede ca numirile şefilor Parchetului ICCJ şi DNA să se facă de către şeful statului, la propunerea CSM, nu se referă şi la numirea procurorilor în funcţiile de conducere.

"Textul constituţional nu se referă însă şi la numirea în funcţiile de conducere, aspecte ce ţin de cariera profesională a magistraţilor. Aşadar, legiuitorul nu are constrângeri de rang constituţional în stabilirea soluţiei legislative privind numirea procurorilor în funcţiile de conducere", arată MJ, într-o "interpretare corelativă" a prevederilor constituţionale şi legale în vigoare.

Punctul de vedere al ministerului a fost făcut public după ce şeful statului a spus vineri, la şedinţa Plenului Consiliului Superior al Ministerul Justiţiei despre art. 134 din ConstituţieMagistraturii (CSM), că potrivit articolului 134 din Constituţie, CSM trebuie să facă propunerile pentru funcţia de procuror general şi cea de şef al DNA, el solicitând Consiliului să-i trimită un punct de vedere pe această temă, precizând că nu se grăbeşte.

"Am o problemă care este la zi. Şi, sigur, puteţi să îmi spuneţi că «Domnule preşedinte, cum de nu aţi observat-o până acum?». E foarte simplu, nu a fost în atenţia mea din punct de vedere procedural. Propunerea de la MJ pentru funcţia de procuror general şi procuror şef DNA. (...) Eu am primit propunerile. Nu discut procedura, s-a discutat cu dumneavoastră, dumneavoastră sunteţi cei mai pricepuţi. Avem un articol 134 în Constituţia României care spune aşa: «CSM propune preşedintelui României numirea procurorilor şefi». Propunerea trebuie să vină la mine de la CSM", a spus Traian Băsescu.

În punctul său de vedere, MJ citează, mai întâi, textele constituţionale cu referire la subiectul în discuţie, respectiv art. 134 alin. (1), care

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat pe un teren agricol din Alba, din cauza unor scurgeri de carburant. Pompierii l-au găsit cu roţile în sus

Ziare.com acum 23 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat duminică, 28 aprilie, pe un teren agricol de pe raza localităţii Vurpăr. Pilotul a refuzat transportul la spital. "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnalat faptul că un avion de mici dimensiuni

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 5 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum o ora
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 36 minute
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 50 minute
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Prințul Harry revine în Marea Britanie, dar FĂRĂ soția sa. Care este motivul

Gandul acum o ora
Prințul Harry urmează să participe la o ceremonie religioasă la Catedrala Saint Paul, în cursul zilei de miercuri, cu ocazia aniversării a zece ani de la fondarea Fundației Invictus Games. Pentru aceasta, el se va întoarce în Regatul Unit, dar fără

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 8 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu propune ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primăriei Bucureşti

News.ro acum 4 ore
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Sorin Grindeanu a propus ca Centura Capitalei să fie preluată în administrarea Primărie Bucureşti şi a precizat că aceasta a devenit un inel al Capitalei.

AUR l-a prezentat pe actorul Mugur Mihăescu drept candidatul său pentru președinția CJ Olt

HotNews acum 2 ore
Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut pentru rolul „Garcea” din „Vacanța Mare”, și-a depus duminică la Biroul Electoral Olt candidatura pentru președinția Consiliului Județean Olt, relatează Agerpres. Mugur MihăescuFoto: Inquam Photos / George Călin Repr

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Iasi
acum

21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

8°/22°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°