Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanţările europene, mai ieftine

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 24 martie 2008 ·

Costurile firmelor şi autorităţilor locale implicate în proiecte finanţate din fonduri europene vor scădea. Sursa: AP

Ministerul Finanţelor a hotărât să renunţe la garanţia de 15% din valoarea proiectului, care trebuia să fie depusă de cei care realizau proiecte mici, a declarat Eugen Teodorovici, secretar de stat în Ministerul Economiei şi Finanţelor, în cadrul unui seminar. De asemenea, prin modificarea ordinului de ministru privind cheltuielile eligibile, garanţia de bună execuţie de 50% din valoarea proiectului pe care trebuie să o depună beneficiarii proiectelor mari va scădea la 20%.

În prezent, o parte din programele finanţate din bani europeni sunt deja lansate şi se depun proiecte, altele vor fi lansate în lunile ce urmează. Programele „fruntaşe“ sunt cel regional, alături de cel de mediu, potrivit lui Ştefan Ciobanu, director în cadrul Autorităţii pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS). Însă în ambele cazuri proiectele mari au fost pregătite din fonduri de preaderare şi aşteaptă acum doar acordul final al Comisiei Europene pentru finanţare.

Programele neinteresante vor pierde fondurile

Din cauza procedurii de alocare a banilor prin decontare, reprezentantul ACIS nu mizează pe o absorbţie mare în acest an. „Pentru proiectele mai mici va exista absorbţie şi în 2008, însă grosul absorbţiei se va simţi la sfârşitul lui 2008 - începutul lui 2009“, susţine Ştefan Ciobanu.

Dacă anumite programe sau axe din cadrul unui program atrag mai multe proiecte decât poate finanţa bugetul alocat, în timp ce alte operaţiuni nu sunt interesante pentru potenţialii beneficiari, autorităţile române pot decide să transfere fondurile de la o operaţiune la alta, de la o axă la alta şi chiar de la un program la altul.

„În 2009 vom fi martorii unor modificări masive din acest punct de vedere“,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doliu în familia Ginei Gogean! Mama fostei gimnaste a murit într-un accident provocat de sora sportivei

Ziua Constanta acum 36 minute
Doliu în familia fostei mari gimnaste Gina Gogean. Mama sa a murit într-un accident provocat chiar de sora sportivei, care a adormit la volan și a intrat cu mașina într-un tir, conform știripesurse.ro. Accidentul a avut loc sâmbătă dimineaţă, la Pis

Formula 1 Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat Marele Premiu al Principatului Monaco

Ziua Constanta acum o ora
Pilotul monegasc Charles Leclerc (Ferrari) a câştigat, duminică, pentru prima oară în cariera sa Marele Premiu al Principatului Monaco, a opta etapă a Campionatului Mondial de Formula 1 din acest sezon, potrivit Agerpres. Australianul Oscar Piastr

Doisprezece persoane au fost rănite în timpul unui zbor Qatar Airways din cauza unor turbulenţe puternice deasupra Turciei

G4Media acum o ora
Douăsprezece persoane au fost rănite duminică, în timpul unei turbulenţe, la bordul unui avion aparţinând companiei Qatar Airways care efectua un zbor de la Doha la Dublin, relatează CNN, citat de News.ro. Aeronava a aterizat pe Aeroportul din Dubli

VIDEO Bărbatul acuzat că și-a violat și ucis nepoata de 8 ani, arestat preventiv / El a spus că nu a vrut să o omoare

HotNews acum 3 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani, care şi-a violat şi ucis nepoata în vârstă de 8 ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, relatează Monitorul de Botoșani și News.ro. Acesta a declarat jurnaliștilor că nu a vrut să o ucidă și că me

Hamas lansează un atac cu rachete spre zona Tel Avivului. A fost convocat Cabinetul de război

Mediafax acum 56 minute
UPDATE. Cabinetul de război al Israelului se reuneşte duminică Declaraţia a fost făcută de către un oficial israelian pentru CNN. Întâlnirea cabinetului vine în contextul în care negocierile urmează să fie reluate marţi, potrivit unui oficial egipt

Înscrierea la creșă sau la grădiniță începe luni

Ziua Constanta acum 7 ore
Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima etapă, potrivit metodologiei şi calendarului elaborate de Ministerul Sănătăţii. Înscrierea la creşă sau la grădiniţă începe luni şi se încheie pe 14 iunie - prima e

Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit. Ea avea 60 de ani

News.ro acum 5 ore
Dana Rotariu, soţia fostului internaţional Iosif Rotariu, a murit duminică dimineaţă, a anunţat clubul Poli Timişoara.

Carlos Alcaraz, victorie lejeră în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 2 ore
​Carlos Alcaraz a obținut calificarea în turul doi la Roland Garros, după ce l-a învins în trei seturi pe Jeffrey John Wolf, scor 6-1, 6-2, 6-1. Carlos AlcarazFoto: Marco Alpozzi/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia >> Roland Garros 2024:

Funcționarii ANAF vor plăti amenzi dacă nu respectă termenele în relația cu cetățenii - proiect

HotNews acum 2 ore
Funcționarii ANAF ar putea plăti amenzi usturătoare dacă nu vor respecta termenele pentru trimiterea comunicărilor către contribuabili, conform unui proiect de lege depus de senatorul USR de Cluj Cristian Bordei. Funcționari publiciFoto: Stepanida P

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, eşec cu Rhein-Nekar Lowen şi încheie pe locul 4 în European League

News.ro acum 2 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a fost învinsă şi în finala mică a Turneului F4 din European League, duminică, de formaţia germană Rhein-Nekar Lowen, scor 32-31 (18-15). Pentru trofeu vor juca Fuchse Berlin şi Flensburg. Principalii marcatori ai partidei

Vremea

București
acum

25°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/18°
mar.

12°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

18°
dum.

15°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/23°