O discuţie cu Miriuţă, românul care a jucat de 9 ori pentru “naţionala” maghiară, ne oferă doza de optimism înaintea partidei de azi. “Cîştigă băieţii noştri!”, spune băimăreanul. Ne aşteaptă însă o luptă în condiţii vitrege.
La Petea, punctul de frontieră de lîngă Satu Mare, un vameş român mi-a cerut un pronostic pentru meciul Ungaria- România. N-am reuşit să-i răspund întrucît colegul său maghiar, care pricepuse întrebarea, s-a grăbit să arate trei degete, două la o mînă şi unul la cealaltă.
“Degeaba, frăţie, că n-o să vă meargă, vă batem din nou!”, s-a avîntat românul, moment în care adversarul, niţel speriat, a lăsat în jos unul dintre cele două degete. N-a scăpat însă nici aşa: “V-aţi mulţumi şi cu 1-1, care însă nouă nu ne convine! Notează, se va termina 2-0 pentru noi sau, în cel mai rău caz, 2-1. Punem pe-o bere?”. Nu ştiu dacă au făcut ori nu prinsoare, dar logic că i-am ţinut partea vameşului român. Fără să fie de lepădat, un scor egal nu ne-ar încînta. Ne trebuie victorie, la ea visăm.
Bilă albă pentru adversari
De la Petea la Mateszalka, timp de un ceas şi jumătate, am condus maşina cu multă băgare de seamă. De teama radarelor, ca pe o bicicletă, foarte încet. La Nyiregyhaza, 60 de kilometri distanţă de graniţă, am urcat însă pe o autostradă modernă, graţie căreia am ajuns la Budapesta în circa 4 ore!
Spre finalul călătoriei, s-a pornit o ploaie măruntă, filtrată, care m-a silit să scad viteza, dar rareori sub o sută la oră. În măsura în care, prin absurd, vameşii amintiţi ar avea posibilitatea să parieze pe calitatea şi lungimea şoselelor din ţările lor, ungurul ar învinge detaşat, prin KO. Asta şi pentru că autostrada pe care am găsit-o uscată ca-n palmă fusese troienită cu 3 zile înainte, acoperită de zăpadă şi, evident, impracticabilă. Din păcate, acesta e un meci pe care noi îl tot pierdem!
“Cîştigăm, dar cu emoţii
