Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai mari descoperiri medicale din 2011

Publicat in Jurnalul, luni 23 ianuarie 2012 ·

Foto: Thinkstock Premiere: dublu transplant de picioare, pancreasul artificial, autotransfuzia umană, sprayul pentru Alzheimer, pacemakerul gastric

În 2011, oamenii de ştiinţă au făcut progrese remarcabile în domeniul celulelor stem şi în descoperirea unor tratamente revoluţionare pentru bolile secolului: diabet, SIDA, maladia Alzheimer, obezitate, malarie. Publicaţia franceză Maxisciences a realizat un top al celor mai importante descoperiri medicale realizate anul trecut. Despre multe dintre acestea vom auzi, cu singuranţă, şi în 2012, pentru că vor fi continuate şi perfecţionate.

● O premieră medicală impresionantă a avut loc la 11 iulie 2011. Chirurgul spaniol Pedro Cavadas a realizat un dublu transplant de membre inferioare în cazul unui pacient amputat. La intervenţie au participat 35 de medici şi asistente.

● Un pancreas artificial a fost testat anul trecut pentru prima dată în Franţa în cazul unui pacient diabetic. Injecţiile cu insulină ar putea deveni de domeniul trecutului pentru milioane de diabetici din întreaga lume dacă noul sistem, similar unei pompe cu insulină, va fi comercializat anul acesta.

● Prima autotransfuzie umană din lume a fost realizată în septembrie anul trecut, în Franţa. Un pacient a devenit atunci propriul său donator de sânge. Cercetătorii de la INSERM i-au injectat pacientului globule roşii obţinute în laborator din propriile celule stem. Metoda ar putea fi folosită anul acesta pe scară largă dacă se va pune la punct tehnologia necesară multiplicării în laborator a globulelor roşii.

● În noiembrie 2011, cercetătorii germani de la Universitatea din Darmstadt au anunţat crearea unui spray nazal care permite descoperirea precoce a bolii Alzheimer,considerată în prezent o problemă majoră de sănătate publică. Sprayul face posibilă instituirea tratamentului din primul stadiu al bo

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare, după ce instanţa i-a admis cererea de eliberare condiţionată

Wall-Street.ro acum 55 minute
Tribunalul Ilfov i-a admis lui Radu Mazăre o cerere de eliberare condiţionată din Penitenciarul Jilava, unde fostul primar executa o condamnare de 9 ani închisoare, primită în anul 2019 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri şi plaje din Cons

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 3 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Florin Roman, cinci zile de îngrijiri medicale după conflictul cu Dan Vîlceanu - surse

Mediafax acum o ora
„A venit raportul de la INML pentru Florin (Roman - n.r.). Documentul atestă leziunile pentru care are nevoie de cinci zile de îngrijiri medicale”, declară surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Potrivit surselor citate, Florin Roman depune luni plânge

România, ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est

Adevarul acum 55 minute
Peste 8 milioane de burgeri au fost comandaţi în ultimul an prin intermediul unei aplicaţii de livrare, România fiind astfel ţara cu cele mai multe comenzi de burgeri din regiunea Europei de Sud-Est şi pe locul 4 la nivel global, din cele 23 de ţări

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum o ora
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum o ora
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Tragedie la Botoșani: Un bărbat și-a omorât soția, apoi s-a spânzurat. Femeia avea răni în zona capului

Ziare.com acum 4 ore
IPJ Botoșani a anunțat că un bărbat și soția lui au fost găsiți decedați, luni, 27 mai, în casa lor din Botoșani. El a fost găsit spânzurat, iar femeia avea mai multe răni la cap. Primele informaţii arată că bărbatul şi-ar fi ucis soţia, iar apoi s-

VIDEO Florian Coldea, la Poliție pentru controlul judiciar: Am totală încredere în justiţie

HotNews acum 3 ore
Fostul șef al SRI Florian Coldea a mers luni luni la o secţie de poliţie din Voluntari pentru a semna controlul judiciar în dosarul în care este cercetat pentru trafic de influenţă. Asaltat de jurnaliști cu întrebări, Coldea a refuzat să răspundă, s

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum 31 minute
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Tomac: România este obligată să transpună în legislaţia naţională Directiva salariilor minime

Mediafax acum 25 minute
„Pesediştii roşii şi galbeni se pregătesc să anunţe cu mare fast majorarea salariului minim. Să spunem însă adevărul! Aceasta nu e nicio decizie politică revoluţionară pentru piaţa forţei de muncă. România este obligată să transpună în legislaţia na

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

18°
lun.

12°/18°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/20°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

26°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°