Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Porumbul pe care DSV Dolj a pus sechestru poate fi vândut, după rezultatul celei de-a treia analize a nivelului de AFLATOXINĂ

Publicat in Mediafax, miercuri 10 aprilie 2013 ·

Cele 11 tone de porumb pe care DSV Dolj a pus sechestru întrucât ar fi conţinut aflatoxină pot fi vândute pentru consumul animalelor sau pentru fabricarea de bioetanol, spun reprezentanţii instituţiei, după rezultatul celei de-a treia analize. făcută în acest caz de Laboratorul Naţional de Referinţă.

Directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare (DSV) Dolj, Andrei Butaru, a declarat că, potrivit legii, în cazul celor 11 tone de porumb pe care s-a pus sechestru la sfârşitul lunii martie, întrucât ar fi conţinut aflatoxină, a fost făcută o a treia analiză la Laboratorul Naţional de Referinţă, care a indicat o cantitate de 6,05 micrograme pe kilogram faţă de 21,9 micrograme pe kilogram, cât ieşise la laboratorul din Craiova.

"Este posibil ca noi să fi nimerit un eşantion cu o încărcătură de ciupercă mai mare, iar cei de la Bucureşti nu. De altfel, acesta este şi motivul pentru care se fac trei analize. Ca să nu greşim. Noi vom ţine cont doar de analiza de la Laboratorul Naţional de Referinţă. Aşa că porumbul poate fi pus în vânzare pentru consum animal sau pentru bioetanol", a declarat Andrei Butaru.

În 4 aprilie, patronul Cerealcom, Mihai Anghel, firmă căreia DSV Dolj i-a pus sechestru pe cele 11.000 de tone de porumb, spunea că va da în judecată statul şi va cere daune de un milion de euro, după ce al doilea test în acest caz a ieşit negativ, şeful DSV precizând însă că se va face şi o a treia analiză.

"Am cerut să fac o nouă analiză a porumbului pentru că era dreptul meu, iar testul a fost făcut la una dintre cele mai mari societăţi de contol al alimentelor din lume, la firma SDS. Rezultatul a indicat că nu era prezentă aflatoxina", declara Mihai Anghel.

Patronul doljean mai preciza că va da în judecată statul.

"Am să-i acţionez în justiţie pentru că firma a fost foarte afectată. În primul rând, aveam în negocieri contracte pentru e

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 9 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 8 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum 5 ore
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Cauzele prăbușirii străzii din Slănic, Prahova: Locuitorii evacuați nu se pot întoarce acasă / Prefectul acuză conducerea Consiliului Județean

Ziare.com acum 7 ore
Cei 42 de locuitori ai oraşului Slănic, judeţul Prahova, care au fost evacuaţi după ce o porţiune din strada 23 August s-a prăbuşit, nu se vor putea întoarce în apartamentele loc, întrucât blocurile au fost afectate. Specialiştii arată că prăbuşirea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum 5 ore
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 9 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 8 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Mehedinţi: O tânără de 19 ani a murit într-un accident rutier, după ce a ajuns cu maşina pe contrasens şi a lovit un TIR

News.ro acum 4 ore
O tânără de 19 ani, care se afla pe DN 6 la volanul unei maţini, a murit, marţi seară, după ce a pătruns cu autoturismul pe contrasens şi a fost lovită în plin de un TIR care circula regulamentar.

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 4 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Metoda „Accidentul” face ravagii în Spania. Peste 100 de persoane au fost arestate pentru înşelăciune pe WhatsApp

HotNews acum 2 ore
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează News.ro citând BBC. politia din SpaniaFoto: OSCAR DEL POZO / AFP / Profimedia

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/23°
Iasi
acum

10°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

13°/16°
vin.

12°/17°
sâm.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

10°/21°
joi

9°/21°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/21°
Timisoara
acum

13°
mie.

11°/23°
joi

14°/22°
vin.

13°/16°
sâm.

11°/22°