Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF Transilvania îşi cheamă acţionarii să aprobe vânzarea titlurilor BCR

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 17 septembrie 2011 ·

Acţionarii SIF Transilvania au fost convocaţi pentru data de 31 octombrie, urmând să ia o decizie cu privire la vânzarea pachetului de 6% din acţiunile BCR către acţionarul majoritar al acesteia, grupul austriac Erste. În cazul în care acţionarii nu îşi vor da acordul în această privinţă, Consiliul de Administraţie al SIF Transilvania va solicita listarea BCR, se arată într-un convocator remis Bursei de Valori Bucureşti.

Potrivit convocatorului, SIF Transilvania doreşte să vândă către Erste Group un număr de 103,021 milioane de acţiuni BCR la preţul de 1,0385 lei pe acţiune şi 33,256 milioane de acţiuni (acţiuni aferente majorării capitalului social al BCR din 2011) la un preţ de 0,10 lei/acţiune, precum şi aportarea către EGB a unui aport în natură constând într-un număr de 515.104.687 acţiuni BCR, la o rată de aport de 127,9583 acţiuni B.C.R. pentru o acţiune EGB nou emisă.

Astfel, SIF Transilvania ar urma să încaseze 26 milioane de euro cash şi să primească acţiuni Erste de 82 milioane euro în schimbul titlurilor deţinute la cea mai puternică bancă din România. Pachetul de acţiuni pe care SIF Transilvania l-ar primi la Erste reprezintă în prezent puţin peste 1% din titlurile băncii austriece. Erste va trebui să emită acţiuni noi pentru a face schimbul cu titluri BCR.

Convocatorul a fost remis BVB după ce Erste bank anunţase încheierea unui acord de principiu cu patru din cele cinci SIF-uri (SIF Banat Crişana, SIF Transilvania, SIF Munteania şi SIF Oltenia) pentru preluarea unui pachet reprezentând 24,12% din acţiunile BCR, prin mai multe operaţiuni care presupun plata în numerar şi schimb cu titluri emise de Erste Bank. Valoarea tranzacţiilor prin care grupul austriac preia acţiunile este de 435 milioane de euro.

Potrivit acordului, SIF-urile participante vor renunţa la dreptul de a solicita listarea BCR, precum şi la dreptul de a încasa d

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum o ora
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

O ofensivă israeliană asupra Rafah „ar putea duce la o baie de sânge”, spune șeful OMS

HotNews acum 15 minute
O ofensivă terestră a armatei israeliene asupra orașului Rafah, în sudul Fâșiei Gaza, „ar putea duce la o baie de sânge”, a avertizat vineri șeful Organizației Mondiale a Sănătății pe rețeaua de socializare X. Civili palestinieni lângă o clădire dis

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 4 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 5 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum o ora
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 8 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 6 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

SUA condamnă atacurile cibernetice din Europa și acuză Rusia că s-ar afla în spatele lor

Ziare.com acum o ora
Diplomaţia americană a condamnat vineri, 3 mai, o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP. "Statele Unite condamnă c

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°