Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Află cât de bogați sunt proaspeții deputați și senatori aleși de gorjeni

Publicat in Gorj Domino, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Mașinile scumpe, casele de sute de metri pătrați, motocicletele, hectarele întregi de terenuri agricole și forestiere şi conturile în bănci nu lipsesc din declarațiile de avere ale fiecărui parlamentar de Gorj.

Răzvan Rotaru, deputatul PP DD de pe Colegiul 1, are un teren intravilan în suprafață de 300 m.p., concesionat în Târgu-Jiu, precum și o casă în suprafață de 145 m.p. Parlamentarul deține două autoturisme Skoda Octavia. Acesta are două credite de achitat, în valoare totală de 74.000 de euro.

Mihai Weber, deputatul PSD de pe Colegiul 2, deține o avere de invidiat. Acesta are două terenuri intravilane în municipiul Târgu Jiu și un teren forestier de peste opt hectare. Deputatul are două case în Târgu Jiu și un apartament în București, care are o suprafață de 68 m.p. În garajul său se află două autoturisme de lux: Mercedes, din anul 2007, și VW Passat. De asemenea, parlamentarul este pasionat de motociclism și are o motocicletă Kawasaki.

Iriza, avere impresionantă

Scarlat Iriza a câștigat un mandat de deputat al Colegiului nr. 3. Acesta are o avere impresionantă. Iriza are nu mai puțin de patru terenuri intravilane în Târgu Jiu, Lelești și Bălești. Acesta mai are două suprafețe de teren în Bălești și Târgu Jiu. Deputatul are două case, una în Lelești și alta în Târgu Jiu. Iriza deține patru mașini: Rover, VW Touareg, Ford Transit și Dacia Duster. Acesta este asociat la două firme și trebuie să returneze un împrumut de aproximativ 65.000 de lei.

Colegiul nr.4 a fost câștigat de Camelia Khraibani, director al spitalului din Motru. Aceasta deține foarte multe terenuri în mai multe județe, cumpărate şi moștenite. Parlamentarul are trei suprafețe de teren intravilan, trei suprafețe de terenuri agricole și alte cinci terenuri extravilane. Camelia Khraibani deține o casă și un apartament în Motru. Noul deputat are

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 7 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 6 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum 45 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 10 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Sebastian Burduja, despre candidatura la Primăria Capitalei: Cred că sunt o alternativă pentru schimbare, pentru că faţă de ceilalţi candidaţi din această cursă eu nu am mai fost primar în acest oraş

News.ro acum 4 ore
Candidatul PNL la Primîria Bucureşti, Sebastian Burduja, a declarat, miercuri seară, că el reprezintă alternativa pentru funcţia de primar al Capitalei, deoarece el nu a mai ocupat acest post în trecut. Burduja a subliniat şi că îşi respectă adversa

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 12 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°